Cele mai ciudate ritualuri de inmormântare

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe cât de complicată şi scumpă este o înmormântare la noi, pe atât de uşor se descurcă membrii unor triburi îndepărtate care îşi mănâncă morţii. Află şi alte obiceiuri ciudate de inmormantare

Triburi în care se mănâncă morţii

O sectă din India consideră că pământul este contaminat de carnea muritorilor sau de focul folosit la incinerare, aşa că oamenii îşi lăsau morţii pe nişte turnuri special concepute pentru a fi mâncaţi de păsări. Când rămâneau numai oasele, ele mai erau lăsate un timp la soare şi abia când erau complet albe, oamenii le considerau suficient de pure pentru a fi îngropate în pământ.

Având credinţe asemănătoare, unele triburi australiene îşi lăsau morţii să putrezească în copaci, pe când cei din America de Sud obişnuiau să-i mănânce pe cei dragi. Ei credeau că cel care mănâncă inima sau creierul unui mort devine la fel de înţelept sau neînfricat ca şi el. Deşi triburile neagă, unii exploratori sunt convinşi că şi astăzi, în unele părţi ale lumii, se mai mănâncă morţii.

Însoţitori pe lumea cealaltă

În mai multe culturi se consideră că unul dintre apropiaţii mortului trebuie să-l însoţească pe lumea cealaltă, vrând nevrând. Obiceiul indian numit Sati le cerea văduvelor să se arunce pe rugul unde ardea corpul soţului mort, acest gest fiind semn de afecţiune şi supunere faţă de bărbat. Mai târziu, când legea a interzis acest obicei, văduvele nu mai erau omorâte la propriu, însă erau considerate ca şi moarte, neavând voie să se bucure de plăcerile vieţii.

În Fiji, se credea că nimeni nu trebuie să meargă singur pe lumea celalaltă, aşa că la fiecare înmormântare, o persoană era strangulată şi îngropată alături de mort. De obicei „norocosul” era un servitor sau cineva din familie. Asemenea obiceiuri ar fi avut, se pare, şi chinezii, dar şi egiptenii.

Mumia vie

Tot despre egipteni se ştie că obişnuiau să-şi mumifice morţii. Ei credeau că spiritul se va întoarce la un moment dat în corpul pe care l-a părăsit, aşa că făceau mari eforturi ca să menţină cadavrul într-o stare cât mai bună. Creierul şi organele interne erau scoase şi puse într-un borcan, după care corpul era umplut cu condimente şi îmbăiat în apă sărată timp de 70 de zile. La sfârşit, era înfăşurat în cârpe şi aşezat într-un sarcofag.  

Alte popoare încercau să mumifice cadavrele afumându-le pur şi simplu sau prin tot felul de alte metode care mai de care mai ciudate. Însă cel mai sraniu rămâne obiceiul călugărilor budişti care se auto-mumificau.

Citeşte în pagina următoare despre auto-mumificare şi înmormântarea eco!
Călugărul mânca numai nuci şi seminţe 1000 de zile, timp în care avea şi o activitate fizică intensă aşa încât să nu-i mai rămână nici urmă de grăsime corporală. În următoarele 1000 de zile mânca numai rădăcini şi coajă de copac, după care începea să bea un ceai otrăvit, care îi dădea diaree şi vărsături, aşa încât corpul se deshidrata complet, devenind şi prea toxic pentru a fi mâncat de viermi.

La finalul acestui proces, călugărul se încuia într-un mormânt de piatră, singurele lui legături cu lumea de afară fiind un tub prin care respira şi un clopoţel din care suna în fiecare zi.

Când clopoţelul nu se mai auzea, ceilalţi călugări închideau mormântul de tot. Peste 1000 de zile îl deschideau ca să vadă dacă procesul de mumificare a avut succes. De obicei găseau în mormânt doar un cadavru complet descompus. Când găseau unul mumificat, îl scoteau şi îl expuneau în templu ca să fie admirat de toată lumea.

Înmormântarea eco şi în spaţiu

În Suedia se poartă înmormântarea eco, inventată de o femeie biolog. Corpul se aşează într-un sicriu din celuloză, apoi este introdus în nitrogen lichid, unde temperatura este de -200 de grade Celsius.

Fiind astfel congelat, corpul devine casabil, aşa că se transformă în pulbere foarte uşor, cu ajutorul vibraţiilor. Printr-un alt proces special se obţine evaporarea apei, iar ceea ce rămâne este o pulbere organică, fără miros.
Aceasta se pune într-un recipient biodegradabil, care se îngroapă la o adâncime mică. În 6 – 12 luni, atât pulberea, cât şi micul sicriu eco se transformă în compost, iar dacă famila doreşte se poate planta şi un copac care va creşte hrănindu-se din cel drag.

Ultimul răcnet printre familiile bogate este înmormântarea în spatiu, prin care cenuşa decedatului este trimisă în spaţiu, pe o capsulă spaţială. Până acum 150 de morţi au avut parte de acest tratament, existând o singură companie care prestează astfel de servicii.

Citeşte şi despre modul în care moare un om!

Foto : Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton