Ce ciuperci comestibile apar primăvara

Odată cu primele zile călduroase ale primăverii, apar tot felul de ciuperci comestibile, mai întâi în pădurile rare de foioase, prin livezi și apoi prin pajiști. Pentru pasionații de cules, sezonul este tentant, însă amatorii trebuie să fie foarte atenți să nu confunde ciupercile otrăvitoare cu cele comestibile.

Cuprins

1 Zbârciogul țuguiat, vedeta primăverii
- 1.1 Cum recunoști zbârciogii
- 1.2 Cum pot fi preparați
2 Pocalul de rubin
- 2.1 Cum recunoști pocalul de rubin
- 2.2 Cum se pregătește
3 Agaricus sau ciuperca de câmp
- 3.1 O ciupercă versatilă în bucătărie
- 3.2 Cum poate fi recunoscută ciuperca de câmp
4 Buretele de prun
5 Băloasa de martie

Primăvara devreme apar mai multe ciuperci otrăvitoare, decât ciuperci comestibile. Numărul ciupercilor sigure pentru consum este destul de redus în lunile martie – aprilie. Cunoscătorii au o vorbă: toamna este sezonul ghebelor, iar primăvara al zbârciogilor. Adevărul este că zbârciogii sunt cele mai delicioase și vânate ciuperci de primăvară, iar prețul lor nu este unul tocmai ieftin.

Zbârciogul țuguiat, vedeta primăverii

Printre speciile timpurii întâlnite în pădurile din România se numără zbârciogul țuguiat (Morchella conica). Această ciupercă apare mai ales în zonele nisipoase din pădurile de foioase și, mai rar, în cele de conifere.

Cum recunoști zbârciogii

Pălăria are formă conică, alungită și este complet goală în interior. Suprafața ei este acoperită de alveole maronii, asemănătoare celulelor unui fagure de miere, separate de nervuri mai deschise la culoare. În interior, ciuperca are un aspect albicios și ușor flocos. Pe măsură ce se maturizează, culoarea pălăriei trece de la gri-maroniu la nuanțe de negru-măsliniu.

Au pus accentul pe discreție, dar soacra Andreei Popescu nu s-a putut abține! Ce mesaj a publicat doamna Mihaela, după ce dansatoarea a anunțat divorțul de fiul ei, Rareș Cojoc

Recomandarea zilei

Piciorul este scurt și gros, uneori ușor bulbos la bază, cu suprafață discret zbârcită și textură catifelată. Interiorul este gol, iar culoarea variază între albicios și maro deschis. Carnea ciupercii este păstoasă, cu miros și gust plăcut, fiind albă la început și devenind gri pe măsură ce se maturizează.

Cum pot fi preparați

Ca în cazul tuturor ciupercilor sălbatice, specialiștii recomandă ca acestea să fie culese doar de persoane care cunosc bine speciile comestibile, pentru a evita confuziile periculoase.

„Cine este Prima Doamnă? Mirabela Grădinaru? Dânsa nu este Prima Doamnă pentru că...” Iulia Albu, declarații controversate despre Mirabela Grădinaru. Ce a spus stilista despre partenera președintelui Nicușor Dan

Recomandarea zilei

Zbârciogii sunt recunoscuți drept ciuperci delicioase, se pregătesc cu sosuri de roșii și usturoi sau cu sosuri de smântână și se servesc fierbinți, cu mămăligă. Multe gospodine pun zbârciogii fragezi la murat să aibă și vara pentru salate.

Pocalul de rubin

Sarcoscypha coccinea este o ciupercă pe care culegătorii o caută la pădure încă din luna martie. Are pălăria roșie, mică, rotundă, cu marginile întoarse în sus. Seamănă cu un coșuleț sau cu un pocal de prin povești.

Ciuperca face parte din încrengătura Ascomycota, familia Sarcoscyphaceae și genul Sarcoscypha. Ea este denumită în popor ochiul caprei, urechea babei sau urechiușă, pocalul de rubin al elfilor sau pocalul piticilor. Este o specie de ciuperci comestibile și saprofite foarte răspândite, ce descompune resturi vegetale.

Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord numai în păduri de foioase pe sol bazic, calcaros și nisipos, cu precădere pe alun, arin, diverși arțari, plop tremurător și salcie, pe ramuri căzute sau sub stratul de frunze moarte, crescând aproape mereu în grupuri mari.

Cum recunoști pocalul de rubin

Ciuperca aceasta cu denumire și aspect simpatic este ușor de recunoscut de către toți începătorii. Ea apare de la câmpie la munte, dar nu mai sus de aproximativ 1300 m altitudine. Micile ciupercuțe roșii apar odată cu dezghețul, începând din luna martie până în luna mai. Dacă iarna este mai blândă, pot fi găsite și în luna februarie.

Pălăria are un diametru 3-6 cm și o înălțime de 1,5-4 cm, este la început închisă, globuloasă și albicioasă, apoi se deschide sub forma unei cupe cu marginea ondulată și răsfrântă spre interior. Suprafață inferioară (superioară), este netedă și lucioasă, de culoare variabilă între roșu-carmin, roșu aprins și roz-intens, ce va păli odată cu timpul și va trece câteodată chiar către portocaliu. Culoarea stacojie este datorată unui număr de 5 pigmenți, între care și beta-carotenul. Suprafața exterioară este fin catifelată, de culoare mult mai deschisă, roz-albicioasă și câteodată cu nuanțe de ocru.

Cum se pregătește

Carnea acestei ciupercuțe este albă, gălbui albicioasă cu un strat roșiatic spre exterior, subțire, fragilă, ceroasă și ușor casantă. Nu are miros sau gust specific. Pocalul piticilor este comestibilă, dar pentru mulți micologi are valoare gastronomică scăzută. Cel mai bine se prepară împreună cu alte soiuri comestibile. Poate fi folosită drept garnitură pentru un pește la cuptor sau în supele cremă de ciuperci. Potrivite pentru consum sunt doar exemplare mai tinere. Nu se recomandă a fi mâncate crude.

Agaricus sau ciuperca de câmp

Agaricus campestris, cunoscută popular drept ciuperca de câmp, este una dintre cele mai răspândite și apreciate ciuperci comestibile din Europa. Ea apare frecvent pe pășunile unde pasc oi, cai sau vaci, locuri în care solul bogat favorizează dezvoltarea unor recolte uneori abundente. Ciuperca poate fi găsită din primăvară până la începutul toamnei, însă apariția ei variază de la un an la altul.

O ciupercă versatilă în bucătărie

Considerată o specie comestibilă de foarte bună calitate, Agaricus campestris este apropiată de șampinioanele cultivate și poate fi folosită în aceleași tipuri de preparate. Aroma sa intensă o face potrivită pentru numeroase rețete, de la risotto și omlete până la supe sau sosuri. Exemplarele mature sunt deosebit de parfumate, ceea ce le transformă într-un ingredient apreciat în preparatele cu gust bogat.

Totuși, specialiștii recomandă atenție la exemplarele foarte bătrâne, deoarece acestea pot fi infestate de larve care pătrund în pălărie prin lamele. În mod obișnuit, această specie are două perioade principale de apariție: prima fructificare are loc primăvara, în lunile aprilie–mai, iar a doua apare la sfârșitul verii și începutul toamnei.

Cum poate fi recunoscută ciuperca de câmp

Agaricus campestris crește adesea în cercuri sau în grupuri numeroase și poate fi uneori dificil de deosebit de alte specii din același gen. Specialiștii atrag atenția că nu este recomandat ca identificarea să se bazeze doar pe culoarea pălăriei, deoarece aceasta poate varia considerabil.

Pălăria are un diametru cuprins între 3 și 11 centimetri și este cărnoasă, ușor bombată în centru și mai aplatizată spre margini. Marginea rămâne adesea ușor răsucită în jos, chiar și atunci când ciuperca este complet dezvoltată. Suprafața are o cuticulă albă, mătăsoasă, care poate fi netedă sau ușor aspră, uneori cu mici solzi maronii mai vizibili în zona centrală.

Stratul himenial este format din lamele dese și libere, a căror culoare se schimbă pe măsură ce ciuperca se maturizează. Inițial albe sau roz pal, acestea devin treptat maro închis și, în stadiul final, aproape negre, pe măsură ce sporii se dezvoltă. Sporii au, la rândul lor, o culoare maronie.

Piciorul măsoară între 3 și 10 centimetri în înălțime și aproximativ 1–2 centimetri în diametru. Este cilindric și relativ uniform, cu suprafață netedă deasupra inelului și ușor solzoasă dedesubt. Inelul este subțire, membranos și fragil, iar în multe cazuri dispare înainte ca ciuperca să ajungă la maturitate.

Culoarea piciorului este în general albicioasă, uneori cu nuanțe rozalii, însă, spre deosebire de alte specii asemănătoare, nu se îngălbenește la tăiere.

Buretele de prun

Entoloma clypeatum sau buretele de prun o specie care face parte din vastul gen Entoloma, ce cuprinde aproximativ o mie de specii răspândite în întreaga lume. Ciupercile din acest gen sunt recunoscute în special prin lamelele lor, care capătă o nuanță roz pe măsură ce se maturizează.

Cum recunoști buretele de prun

Pălăria acestei ciuperci are un diametru cuprins între 3 și 12 centimetri. La început are formă semisferică, însă pe măsură ce se dezvoltă devine mai aplatizată. Suprafața este netedă și relativ groasă, cu un mic gurgui pronunțat în centru și margini ondulate, uneori sinuoase. Culoarea variază de la gri și gri-maroniu până la gri-gălbui, fiind străbătută de fibre radiale. Odată cu înaintarea în vârstă, pălăria tinde să se deschidă la culoare, devenind uneori aproape albicioasă.

Lamelele sunt relativ rare, ușor sinuoase și aderente de picior printr-o mică „ansă”. Inițial sunt albe, însă în timp capătă nuanțe de roz sau roz-maroniu, pe măsură ce sporii – de culoare roz – ajung la maturitate.

Piciorul este cilindric și robust, măsurând între 3 și 8 centimetri în lungime și aproximativ 0,8–1,5 centimetri în grosime. Are o culoare albă, traversată de fibre longitudinale mătăsoase, mai pronunțate spre zona pălăriei. Nu prezintă inel și este inițial plin, devenind gol în interior odată cu maturizarea. Carnea ciupercii este albă, fermă și ușor fibroasă, având un miros și un gust caracteristic de făină.

Unde poate fi întâlnită

Spre deosebire de multe alte specii din genul Entoloma, care sunt saprofite, Entoloma clypeatum este o specie micoriză, dezvoltând relații cu rădăcinile arborilor. Apare în special în luminișuri, livezi și terenuri ierboase. De regulă, ciuperca crește în grupuri dense, formând adevărate tufe care pot fi uneori destul de numeroase. În România, poate fi întâlnită mai ales în zonele de deal și de munte, în lunile aprilie și mai.

Este sau nu comestibilă?

Deși este considerată o specie comestibilă, specialiștii recomandă prudență și, în general, evitarea consumului. Motivul principal este riscul de confuzie cu alte specii din același gen, unele dintre ele fiind toxice. Din acest motiv, bureții de prun sunt culeși rar de către cunoscători și nu sunt recomandați celor fără experiență în identificarea ciupercilor sălbatice.

Băloasa de martie

Băloasa de martie, cunoscută și sub numele de ciuperca primăvăratică sau ciuperca de zăpadă, este una dintre primele ciuperci care își fac apariția după iarnă. Aparține familiei Hygrophoraceae și este o specie comestibilă care trăiește în simbioză cu rădăcinile arborilor, formând micorize ce ajută la dezvoltarea ecosistemului forestier.

O ciupercă timpurie, rezistentă la frig

Această specie se remarcă prin pălăria sa mare și cărnoasă, cu diametrul cuprins între 4 și 12 centimetri. În stadiul tânăr, pălăria este globuloasă și ușor lipicioasă, însă pe măsură ce ciuperca se maturizează devine mai aplatizată, iar uneori chiar ușor adâncită în centru. Suprafața poate căpăta un aspect neregulat sau vălurit, iar marginile devin ușor ondulate.

Cuticula este netedă și uscată, având un aspect mătăsos datorită unor filamente fine care acoperă suprafața. Culoarea variază de la albicios până la gri închis, în funcție de vârstă și de condițiile de mediu. Carnea ciupercii este albă, compactă, dar totodată fragedă. Sub cuticulă capătă o nuanță cenușie, iar mirosul și gustul sunt discrete, dar plăcute.

Unde poate fi găsită

Băloasa de martie este considerată o specie relativ rară, însă în anumite locuri poate apărea în grupuri numeroase. Crește în pădurile de conifere și de foioase, în special în apropierea fagilor, de la zonele de deal până în cele montane. Preferă solurile nisipoase, ușor acide sau alcaline.

Unul dintre aspectele care o fac deosebită este rezistența la frig. Această ciupercă poate apărea chiar la sfârșitul iernii, odată cu topirea zăpezii, adesea ascunsă sub frunze uscate sau resturi vegetale. De obicei poate fi găsită din februarie sau martie și până în luna mai.

Apreciată în gastronomie

Datorită apariției sale timpurii și a gustului plăcut, băloasa de martie este considerată de cunoscători una dintre cele mai bune ciuperci comestibile ale sezonului. În bucătărie este versatilă și se potrivește foarte bine alături de fripturi la grătar, gătită la tavă sau simplu prăjită în tigaie, unde își păstrează aroma delicată.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro