Care au fost cele mai lungi războaie din istorie

Zeci de focare de război sunt în permanență deschise în fiecare secol, iar sute de mii de oameni cad victime luptelor crâncene pentru supremație și resurse. Cele mai lungi războaie din istorie au schimbat cursul istoriei, granițe vechi și destinul popoarelor, iar omenirea nu va încheia niciodată acest capitol.

Cuprins

1 Cele mai lungi războaie din istorie
2 Războaiele ruso-otomane – 350 de ani
3 Războaiele dintre Maroc și Imperiul Portughez – 354 ani
4 Cruciadele – întinse pe 604 ani
5 Conflictele dintre Imperiul Roman și cel Persan – 681 de ani
6 Conflictele dintre Anglia și Franța – 706 ani
7 Războiul de 30 de ani din Europa

Cursa înarmării nu s-a oprit niciodată. Ambițiile unor dictatori nebuni, goana după resurse valoroase, disputele religioase sau teritoriale au întreținut cele mai lungi războaie de istorie și continuă să fie factori decisivi care declanșează noi conflicte armate în lume.

Războaiele schimbă fața lumii, distrug popoare pe care le aruncă în trecut, distrug identitatea națională, distrug cultura, spiritul și dezvoltarea oricărui stat. Nimeni nu iese victorios dintr-un război, întotdeauna vor fi pierderi masive de ambele părți, dar de multe ori războiul a fost singura șansă pentru o viață pașnică.

Cele mai lungi războaie din istorie

De-a lungul istoriei au fost războaie de scurtă durată, așa numitele războaie – fulger, care au tranșat rapid problemele de supremație. Dar mult mai numeroase au fost războaiele de lungă durată, întreținute de mai multe generații de lideri politici sau militari.

Au pus accentul pe discreție, dar soacra Andreei Popescu nu s-a putut abține! Ce mesaj a publicat doamna Mihaela, după ce dansatoarea a anunțat divorțul de fiul ei, Rareș Cojoc

Recomandarea zilei

Surprinzător este că cele mai lungi războaie din istorie s-au dat pe teritoriul Europei sau au fost declanșate de state europene cu ambiția de a controla teritorii bogate din lumea nouă. Încă din Antichitate, romanii controlau toate statele din jurul Mediteranei până la triburile celtice din nordul Europei și țineau toate regiunile ocupate sub controlul armelor.

Mult mai aproape de zilele noastre, Imperiul Spaniol sau Imperiul Britanic, precum și cel Rus au reușit să supună numeroase teritorii, întinse pe milioane de kilometri pătrați, prin războaie și lupte succesive. De-a lungul istoriei, cel mai mare imperiu care a existat vreodată a fost Imperiul Britanic, care ajunsese la 33 de milioane de kilometri pătrați, stăpânind peste 20% din populația lumii în anul 1938. El este urmat îndeaproape de Imperiul Mongol care se întinsese pe o suprafață de 24 de milioane de kilometri pătrați și stăpânea 25% din populația lumii în secolul al XIII-lea.

„Cine este Prima Doamnă? Mirabela Grădinaru? Dânsa nu este Prima Doamnă pentru că...” Iulia Albu, declarații controversate despre Mirabela Grădinaru. Ce a spus stilista despre partenera președintelui Nicușor Dan

Recomandarea zilei

Dinamica marilor puteri mondiale, dezvoltarea și destrămarea marilor imperii a fost dintotdeauna însoțită de războaie de lungă durată, unele întinse pe sute de ani.

Războaiele ruso-otomane – 350 de ani

Imperiul Rus și cel Otoman au fost într-un conflict permanent între anii 1568 și 1918. Cele două imperii au purtat mai multe bătălii pentru a-și extinde dominația în Europa de Est și pentru accesul la Marea Neagră. Prima mare bătălie dintre ruși și otomani a fost în 1569, când sultanul Selim al II-lea a încercat să-i alunge pe ruși din Volga de Jos.

Tensiunile au escaladat în 1783, când Imperiul Rus a anexat Crimeea. Ultima confruntare majoră a avut loc în timpul Primului Război Mondial, când Rusia și aliații săi au învins Turcia și au destrămat definitiv Imperiul Otoman. Ostilitățile s-au încheiat prin Tratatul de la Brest-Litovsk din anul 1918.

Războaiele dintre Maroc și Imperiul Portughez – 354 ani

Conflictele dintre portughezii expansioniști și marocani au durat din 1415 până în 1769, Portugalia încercând să țină sub control Marocul și să capete supremația navală în Marea Mediterană de Vest. Inițial, forțele portugheze au cucerit Ceuta și au încercat să cucerească alte orașe de coastă, inclusiv Tanger și Azemmour.

Dar marocanii au ripostat și au reușit să le țină piept portughezilor într-o serie lungă de lupte, întinse pe câteva sute de ani. Abia după moartea regelui Sebastian începe declinul Imperiului Portughez, iar portughezii se retrag definitiv de pe teritoriul marocan în anul 1769.

Cruciadele – întinse pe 604 ani

Expedițiile militare ale feudalilor apuseni, cunoscute drept Cruciade, au avut drept scop colonizarea unor regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul.

Proclamate ca „războaie sfinte”, ele au fost organizate în numele eliberării așa numitelor „locuri sfinte”, în principal Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea.

Cruciadele s-au întins pe o perioadă de 604 ani, din 1095 până în 1699. Armatele din regatele creștine europene, sub îndemnul Papalității, au încercat să elibereze teritoriile controlate de musulmani în regiunea Levant din Orientul Mijlociu, inclusiv Ierusalimul.

În a doua jumătate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi au cucerit Bagdadul și au înaintat în Asia Mică, în Siria și Palestina, ajungând în Ierusalim. Sultanatele formade turci reprezentau o mare primejdie pentru Bizanț. În această situație, împărații bizantini au fost nevoiți, în mai multe rânduri, să ceară ajutor militar în Occident. Așa s-a născut inițiativa Papalității de a organiza expediții în urma cărora scaunul apostolic și-ar fi mărit sfera de influență, mai întâi prin înlăturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolice și ortodoxe, apoi, prin răspândirea catolicismului în noi regiuni. În anul 1095, primul apel la cruciadă a fost lansat de către papa Urban al II-lea care a anunțat public cruciada pentru eliberarea Țării Sfinte de sub ocupația musulmanilor, declarând „nimicirea dușmanilor creștinătății și iertarea eternă a păcatelor pentru cei care vor lupta sub semnul crucii”.

Cavaleri și oameni de rând, țărani și meșteșugari, chiar și hoți și călugări au pornit la drum spre Bizanț, urmând să se alăture trupelor împăratului bizantin. În prima cruciadă, patru mari armate de cruciați s-au format și au ajuns până la Constantinopol pe rute diferite. Cetățile din Asia Mică au fost cucerite pe rând, iar Ierusalimul scăldat într-o baie de sânge, cruciații omorând fără discernământ turci și evrei, inclusiv localnici creștini.

Au urmat alte șapte cruciade timp de douǎ secole, de pe urmă cǎrora câteva sute de mii sau chiar milioane de oameni și-au pierdut viețile.

Pentru menținerea ordinii în rândul populației cucerite și pentru înlăturarea răscoalelor s-au înființat ordine militaro-călugărești: Ordinul Ioaniților și cel al Templierilor, organizate la începutul secolului al XII-lea de călugării francezi și Ordinul germanic al teutonilor, spre sfârșitul aceluiași veac.

Ultima cruciadă, din anul 1270, a dus la o înfrângere rușinoasă a francezilor conduși de regele Ludovic al IX-lea. Greșeala tactică a acestei campanii a fost aceea că francezii au atacat Tunisia, căutând noi bogății și teritorii de jefuit. Tunisia a fost ajutată de Egipt, dar și de o epidemie care a distrus armata catolicilor. Regele însuși moare în campania, iar supraviețuitorii se întorc zdrobiți în Franța. După această ultimă cruciadă, turcii au recucerit rând pe rând cetățile din Orient.

Conflictele dintre Imperiul Roman și cel Persan – 681 de ani

Conflictele dintre Imperiul Roman (inclusiv Bizantin) și Imperiul Persan au început în secolul I î.Hr. și s-au încheiat în anul 628 d.Hr., după 681 de ani. Totul a început cu un eșec diplomatic între Mithridates II și Lucius Cornelius Sulla, urmat de invazia generalului roman Marcus Crassus în Mesopotamia în anul 53 î.Hr. După numeroase bătălii care au secătuit Imperiul Persan, acesta este forțat să ceară pacea și pierde teritorii însemnate.

Conflictele dintre Anglia și Franța – 706 ani

Primele războaie dintre Anglia și Franța au început în anul 1109 și au continuat, sporadic, cu anumite pauze de acalmie și pace, până la a doua înfrângere a lui Napoleon, în 1815. Războaiele anglo-franceze au fost purtate în principal pentru controlul asupra unor teritorii din Franța și au inclus bătălii celebre precum cele de la Agincourt, Crecy și Waterloo.

Cel mai lung război din această perioadă a fost ”războiul de 100 de ani” care a durat, de fapt, 116 ani. A fost un război între familiile Plantagenet şi Valois, adică regii Angliei şi respectiv cei ai Franţei, primii dintre ei considerând că au dreptul să preia ducatul Aquitaniei.

Luptele pentru Aquitania au constituit scânteia războiului care a durat din 1337 până în 1453. Prorpriu-zis războiul de 100 de ani a izbucnit cu toată forţa în momentul în care, pe lângă pretenţiile teritoriale ale englezilor, s-au adăugat şi pretenţiile dinastice. Pe scurt, regii englezi doreau să fie regi şi în Franţa.

În urma războiului de 100 de ani se estimează că au murit peste 4 milioane de oameni, combatanţi şi civili. Războiul a adus importante distrugeri şi pustiirea unor largi teritorii mai ales pe teritoriul Franţei. Regii Angliei au deținut hegemonia asupra unor largi teritorii franceze timp de câteva zeci de ani, dar Franța a reușit în cele din urmă să îi combată și să îi alunge. Franța a reușit să se afirme ca o putere militară importantă în Europa, iar Anglia a intrat într-un con de umbră până la primul război mondial.

Războiul de 30 de ani din Europa

Desfăşurat în secolul al XVII-lea, războiul a durat din 1618 până în 1648 şi a făcut peste 7 milioane de victime, atât în rândul populaţiei civile, cât şi în rândurile militarilor. A fost un război între monarhii absoluţi ai Europei. Cardinalul francez Richelieu dorea să devanseze Imperiul Romano-German al Hasburgilor şi Franța să devină noul stăpân al Europei. Evident, lupta pentru putere a fost mascată de pretexte religioase, războiul fiind aparent un conflict deschis între catolici şi protestanţi.

Focul războiului a fost aprins de o revoltă din Cehia, parte a Imperiului Romano-German controlat de Habsburgi. De o parte era Uniunea Protestantă, condusă de principele german Frederic al IV lea, din Palatinat şi la care au aderat Franţa, Olanda, Danemarca, Suedia şi micul regat al Transilvaniei. De cealaltă parte era Liga Catolică la care au aderat Spania, Portugalia, Bavaria, Polonia, Croaţia şi Danemarca.

Mare parte din conflict s-a desfăşurat în Germania, cu efecte devastatoare asupra populaţiei şi economiei. Războiul s-a încheiat prin pacea de la Westfallia, cu o victorie indirectă a Franţei care devine cea mai mare putere europeană. Cel mai mare perdant este Imperiul Romano-German care începe să se destrame.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro