Mai multe vedete din România au rămas blocate în Emiratele Arabe Unite după bombardamentele din Dubai și Abu Dhabi. Zborurile anulate și exploziile din zone turistice cresc incertitudinea și teama. Printre vedetele care se află în această situație se numără Anca Țurcașiu și Horia Brenciu.
Tensiunile din Orientul Mijlociu au generat un val de incertitudine și panică printre românii aflați în Emiratele Arabe Unite. Bombardamentele și închiderea spațiului aerian au prins în mijlocul evenimentelor mai multe vedete, care au împărtășit public temerile și experiențele lor.
Situația actuală, marcată de escaladarea conflictelor dintre Iran, Statele Unite și Israel, a dus la mobilizarea sistemelor de apărare ale Emiratelor și suspendarea temporară a zborurilor, creând o atmosferă tensionată în zonele turistice din Dubai și Abu Dhabi.
Anca Țurcașiu, aflată în Emirate împreună cu partenerul său, a transmis un mesaj emoționant în care descrie incertitudinea privind revenirea în România. Actrița, urma să zboare pe 3 martie cu escală în Doha.
„Situația e foarte gravă. Noi trebuie să plecăm pe 3 martie prin Doha, unde e război, și nu știm, habar n-avem ce urmează să se întâmple. Cine ține pumnii să ajungem cu bine acasă. Vă pupăm. Mai stăm câteva zile aici, probabil. Am primit multe mesaje. Suntem îngrijorați foarte tare pentru cei care sunt aflați în zonele de conflict. La noi singura problemă e incertitudinea plecării, dar Doamne ajută să aflăm cât de curând”, a transmis Anca Țurcașiu pe rețelele sociale.
Și Georgiana Lobonț trece prin clipe dificile, după ce soțul și copiii ei au rămas în Dubai, în timp ce ea a reușit să plece în Germania.
„Din păcate, copiii și soțul sunt blocați momentan în Dubai. S-au anulat toate zborurile. Eu am plecat spre Germania aseară la eveniment, iar ei aveau zbor spre casă, dar s-a anulat. Sunt în siguranță la hotel, dar eu stau ca pe spini până îi văd ajunși în Cluj. Mulțumesc pentru grijă, să ne ajute Dumnezeu”, a scris artista în mediul online.
Între timp, Gabriela Pavel și Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, aflați în Abu Dhabi, au asigurat prietenii și familia că sunt în afara oricărui pericol. Cu toate acestea, incertitudinile privind plecarea din Emirate persistă pentru mulți români blocați în regiune.
Horia Brenciu și familia, mesaj din Kuala Lumpur
Horia Brenciu și familia sa se află în vacanță în Kuala Lumpur. Deși nu se află în zona de conflict, artistul spune că nu are cum să revină acasă din cauza faptului că toate zborurile spre România trec peste zona de război.
„Mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis un gând bun și sincer. Asta e semnul umanității! Mulțumesc și prietenilor mei apropiați care și-au oferit întreg suportul lor, nu numai moral, să ne putem întoarce acasă. După cum mă știți, unii dintre voi, eu nu fac caz de situații de genul ăsta și nu încerc să dramatizez lucrurile de dragul unor comentarii sau like-uri. Niciodată n-am recurs la asta. Nici nu postez poze care să ateste stresul meu sau al altora, pe perioada unui moment ca ăsta. Caut soluții, nu fac marketingul situației de criză. Nu ne-ar ajuta cu nimic. De ieri până azi, m-a sunat multă lume din presă care m-a întrebat dacă vreau să spun ceva. Mulțumesc colegilor de la ȘtirileProTV care m-au încurajat si mi-au dat răgaz până găsesc soluția venirii acasă”, a scris Horia Brenciu pe Facebook.
„Cât privește mediatizarea, Kuala Lumpur, locul în care sunt acum, e departe de conflict. Cei aflați în zonă, Dubai, Doha, Qatar ș.a.m.d. au gândul meu bun și ei trebuie să fie prioritizati, în sensul ăsta. La noi, singura problema este că mai toate zborurile spre casă trec pe deasupra zonelor de conflict. Ai mei sunt bine, iar eu sunt optimist. În orice context trebuie să vezi partea pozitivă. Nici nu se pune problema unei comparatii cu cei care au fost și poate sunt sub dronele și rachetele iraniene. Ne rugăm pentru ei! De fiecare dată, momentele grele din viață au scos la iveală opinii și atitudini diverse. Le păstrez pe cele bune! Doamne-ajută! E 1 Martie. Primăvară frumoasă tuturor”, a mai spus artistul.
Zboruri redirecționate și anulări
Cântărețul Bogdan Medvedi și partenera sa, Oana Zara, au povestit despre modificările de ultim moment care le-au afectat călătoria.
„Trebuia să aterizăm în Dubai, dar cu o oră înainte de aterizare ne-au întors din drum și am aterizat în Arabia Saudită”, a spus artistul.
Bogdan de la Ploiești, de asemenea aflat în Dubai, a transmis că deși nu simte pericolul direct, anularea zborurilor îl îngrijorează.
„După cum bine știți, sunt ceva probleme pe aici prin zonă, dar încă nu am simțit absolut nimic. Decât știu că s-au anulat zborurile. Sper doar să se deschidă aeroportul și să treacă situația asta alertă”, a precizat el.
Iustina Loghin, fostă concurentă de la „Insula Iubirii”, a descris momentele de tensiune trăite în Dubai Marina, unde zgomotele de bombardamente se auzeau din depărtare.
„În momentul de față pare totul foarte ok aici în Dubai Marina. Se aud ce-i drept ceva bombe din depărtare, dar bombele respective cu siguranță sunt din Abu Dhabi și nu de aici. Noi avem zborul spre România pe data de 3, însă compania cu care noi trebuie să ajungem în România și-a suspendat toată activitatea până pe data de 7. Mi-e foarte frică. Vă mulțumim din nou pentru toate gândurile”, a spus ea pe rețelele sociale.
Sursă foto: Instagram, Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.