Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andreea Antonescu a decis să plece din România și să se mute peste Ocean, în America, în urmă cu un an. Vedeta a început o nouă etapă din viața ei, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Deși continuă să cânte la evenimente, ea spune că e mai selectivă cu proiectele pe care le acceptă și se concentrează pe viața de familie, petrecând timp alături de cele două fete.
Andreea Antonescu duce o viață liniștită în America
Dincolo de activitatea pe care o are în Statele Unite ale Americii, Andreea Antonescu se bucură de timpul petrecut alături de cele două fiice ale sale. Ea spune că s-a maturizat și nu mai pune cariera pe primul loc.
Artista ține acum mai mult la propria liniște și la timpul petrecut cu familia. Mai mult, ea a spus că experiențele de care a avut parte, au făcut-o să înțeleagă că nu are nimic de demonstrat nimănui.
„Astăzi sunt, înainte de toate, un om care și-a găsit liniștea. Cred că, atunci când începi foarte devreme o carieră, ai tendința să te definești prin succes, prin aplauze, prin ceea ce văd ceilalți. Cu timpul, înțelegi că adevărata împlinire vine din cine ești atunci când se sting reflectoarele. La aproape 44 de ani, mă definesc credința, cele două fiice ale mele și dorința de a evolua în fiecare zi. Sunt aceeași Andreea care iubește scena, dar sunt și femeia care știe că succesul nu înseamnă doar carieră, ci și echilibru, sănătate, familie și pace sufletească.
Am trecut prin multe etape, unele foarte frumoase, altele foarte grele, însă nu aș schimba nimic. Toate m-au construit. Astăzi sunt mai puțin preocupată să demonstrez ceva și mult mai preocupată să trăiesc autentic. Cred că asta este cea mai frumoasă libertate pe care o poți câștiga odată cu maturitatea”, a declarat Andreea Antonescu pentru VIVA!
Cu ce se ocupă în America
Andreea Antonescu este în continuare activă, merge la evenimente, cântă și are publicul ei chiar și peste Ocean. Ea a primit mesaje de-a lungul timpului în care oamenii îi transmiteau că o așteaptă pe scenă.
Ea a dezvăluit că încearcă să găsească un echilibru între viața profesională și rolul de mamă și a învățat să aprecieze mai degrabă calitatea, decât cantitatea.
„Mă emoționează de fiecare dată când citesc mesajele oamenilor care îmi spun că le este dor de mine sau că mă așteaptă din nou pe scenă în România. Înseamnă enorm pentru mine, deoarece îmi confirmă faptul că legătura pe care am construit-o în toți acești ani este una reală și sinceră.
Da, continui să cânt și în Statele Unite, particip la evenimente și proiecte, însă România va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu. Acolo este publicul alături de care am crescut și care m-a văzut în toate etapele vieții mele. Încerc să găsesc un echilibru între carieră și rolul de mamă, iar asta înseamnă uneori să aleg cu foarte mare grijă proiectele în care mă implic. Nu mai alerg după cantitate, ci după calitate și după acele momente care chiar mă reprezintă”, a mai spus artista.