Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Gabriela Cristea și-a uimit fanii cu o fotografie de când era adolescentă. Ea a descoperit un articol vechi în care apărea la începutul anilor ’90 și a împărtășit imaginea cu urmăritorii ei pe rețelele sociale. Vedeta a mărturisit că fotografia și textul de atunci au făcut-o să privească în alt fel parcursul său de-a lungul anilor.
În 1993, Gabriela Cristea era elevă în clasa a XII-a la Liceul de Coregrafie din București și era o tânără cu speranțe și tot viitorul înainte. Ea făcuse o impresie bună participând la concursul Miss Adolescența ’92 și avea în plan să urmeze cursurile Institutului de Teatru, secția Coregrafia.
Vedeta a împărtășit o fotografie în care apare șatenă, cu ochii verzi și a spus despre ea că era o fire dificilă. Pe vremea aceea îi plăceau florile și hainele negre, dar avea și o pasiune pentru vorbitul la telefon.
Articolul se intitula „În căutarea unui prieten, Gabi Cristea se dezvăluie: ‘Ador să vorbesc la telefon’”.
Fosta prezentatoare a recitit articolul și s-a declarat surprinsă să vadă cât de puține lucruri își dorea la acea vreme și cât de departe păreau acele vise de atins.
„1993…și când mă gândesc cât de puțin îmi dădeam voie să visez…
Am recitit articolul și m-a emoționat cât de puține lucruri îmi doream atunci. Pentru mine, cea de atunci, chiar și acelea păreau greu de atins. Când pornești de foarte jos, ajungi să-ți măsori până și visurile, să nu cumva să ceri prea mult de la viață.
Habar n-aveam că Dumnezeu avea să-mi dea vânt în aripi. Eu încercam să-mi găsesc un drum, fără să bănuiesc unde avea să mă ducă.”
„Mi-am amintit de unde am plecat”
Fotografia și articolul din tinerețe au făcut-o pe Gabriela Cristea să se gândească la drumul pe care l-a parcurs până în punctul în care se află astăzi. Ea a vorbit despre anii de muncă, dar și încercările prin care a trecut alături de familia ei.
„Abia acum, văzând fotografia, am simțit cât de mare este distanța dintre începutul meu și viața pe care o am astăzi. Anii de muncă, încercările, oamenii care au crezut în mine, mult zbucium, familia mea… Le trăiești pe rând și uneori uiți să te minunezi de tot ce s-a adunat.
Articolul acesta mi-a amintit de unde am plecat. Și m-a făcut să-I mulțumesc lui Dumnezeu că viața mea a ajuns mult dincolo de cât îndrăzneam eu să visez.”