Mihai Neșu, dezvăluiri despre cea de-a două traumă din viața lui. Cum a trecut peste divorțul de Maria: „A fost decizia mea” 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Povestea de viață a lui Mihai Neșu este una extrem de dificilă și plină de obstacole. În urmă cu 15 ani, el a suferit un accident care i-a schimbat complet viața. Cu toate acestea, a reușit să își reconstruiască viața și acum se luptă pentru a îi ajuta pe cei care se află în situații similare. Aceasta nu a fost singura dramă din viața fostului fotbalist. El a trecut printr-un divorț dureros, iar acum, fostul sportiv face dezvăluiri privind despărțirea de Maria, fosta lui soție.

Mihai Neșu, dezvăluiri despre divorțul de Maria 

În 2011, un accident i-a schimbat complet viața lui Mihai Neșu. El s-a accidentat grav la coloana cervicală și a rămas paralizat, urmând ulterior un proces dificil și lung de recuperare.

La acel moment, alături de el se afla și soția lui, Maria Laura Gherman. Cei doi erau căsătoriți din 2006, iar femeia i-a fost alături cât timp a stat în spital și a parcurs primele etape ale recuperării.

Citește și: Ce face acum Maria, fosta soție a lui Mihai Neșu. Au divorțat la scurt timp după accidentul care l-a paralizat pe el de la gât în jos

Ulterior, căsnicia lor s-a destrămat. La aproximativ un an de la accident, în 2012, Mihai Neșu și Maria Laura Gherman au divorțat. Presa a scris despre potențialele motive care ar fi dus la separare, mai ales că totul s-a întâmplat la scurt timp după accidentul fostului sportiv.

Deși au existat multe speculații și presupuneri conform cărora starea de sănătate a lui Neșu s-a numărat printre motivele divorțului, niciunul dintre cei doi foști parteneri nu au discutat despre acest aspect în spațiul public. 

Acum, Mihai Neșu a vorbit deschis despre decizia divorțului, care i-a aparținut. 

Citește și: Mihai Neșu, mărturisiri emoționante la 14 ani de la accidentul care i-a schimbat destinul. Cum arată prezentul lui. „Dacă eram sănătos, nu trăiam ceva frumos cum trăiesc în acest moment!”

El a clarificat tot ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 10 ani. Mihai Neșu a dezvăluit că despărțirea a fost decizia lui, luată într-un moment extrem de complicat, în care viața lui și a soției sale de la acel moment s-a schimbat radical. 

„De fapt, realitatea este că eu am hotărât să divorțez de ea pe caz de boală. A fost decizia mea. Oamenii au blamat-o foarte mult, pentru că oamenii nu pot înțelege (…) Mi-am dat seama că a fost un șoc foarte mare și pentru ea (…) Ei nu i-a plăcut niciodată să apară la televizor și majoritatea lucrurilor au fost exagerate. A fost alături de mine și la spital. Vreau să știe lumea că nu s-a întâmplat așa cum s-a scris”, a spus Mihai Neșu în emisiunea Star Matinal de la Antena Stars.

Ce face acum Maria, fosta soție a lui Neșu 

Mihai Neșu, în vârstă de 43 de ani, a fost căsătorit cu Maria din 2006 până în 2012. 

După ce au divorțat, Maria Laura Gherman și-a refăcut viața. Aceasta lucrează ca designer de încălțăminte și s-a căsătorit cu un om de afaceri din Oradea. 

Maria este o prezență discretă în spațiul public. Ea a fost văzută în 2016, în cadrul unei fotografii postate de fratele ei, Mircea Gherman.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton