Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
O recenzie recentă a unei turiste despre sejurul său la Ementi Residence by Mihai Trăistariu din Mamaia a scos la iveală o serie de nemulțumiri legate de condițiile de cazare. Deși locația a fost apreciată, problemele raportate în privința curățeniei și întreținerii au umbrit experiența generală.
Turistă, nemulțumită de apartamentul lui Mihai Trăistariu din Mamaia
Oana, turistă care a ales să se cazeze la Ementi Residence, a remarcat câteva aspecte pozitive ale apartamentului.
„Locația este bună, foarte aproape de plajă. Sistemul de intrare în locație este foarte OK — yala electronică te scutește de grija cheii. Mașina de spălat funcționează, există uscător, masă de călcat, fier de călcat și uscător de păr”, a precizat aceasta în recenzia sa, publicată pe Booking.com.
Astfel, amplasarea și dotările funcționale ale garsonierei au fost principalele atuuri care au contribuit la evaluarea inițială a cazării puse la dispoziția turiștilor de către Mihai Trăistariu.
Curățenia, marea problemă a turiștilor lui Trăistariu
În ciuda punctelor forte, experiența Oanei a fost marcată de mai multe neajunsuri, începând cu lipsa unui cuptor cu microunde și continuând cu problemele de curățenie și starea generală a apartamentului.
„Cel mai mare minus este că nu a avut un cuptor cu microunde. Apoi… curățenia. Pereții sunt plini de ulei de la gătit, gresia îmbâcsită de ulei (în zona plitei), iar tot ce ține de veselă lasă foarte mult de dorit (lingurițe murdare de lapte, ibric de care ți se lipește mâna de la grăsime, oală cu mâncare arsă pe interior, pahare extrem de murdare)”, a detaliat turista.
Problemele nu s-au limitat însă doar la bucătărie. Aceasta a menționat și faptul că lenjeriile și prosoapele nu erau în stare bună.
„Au fost, cred, cinci sau șase prosoape pe cameră (un număr bun), dar luate de la pomană: unul roz, unul verde, unul cu floricele, unul mic, unul mare. Lenjeriile pătate, scămoșate, aveau la bază culoare albă, dar la momentul folosirii noastre erau gri… doar două perne cât de cât OK, dar miroseau extraordinar de urât — la fel ca și șifonierul”, a menționat turista.
Pe lângă problemele de curățenie, turista a semnalat și starea precară a mobilierului.
„Masa extensibilă din cameră era parțial ruptă, canapeaua din cameră parțial ruptă (mânerele mai aveau puțin și se detașau). Noi am stat foarte puțin în cameră și nu pot să zic că a fost chiar o tragedie, chiar dacă am avut trei copii cu mine, dar nu mă mai întorc. Este păcat, pentru că locația este excelentă, dar condițiile nu sunt deloc cum este prezentată locația pe Booking”, a subliniat aceasta.
În ciuda amplasării ideale și a unor dotări utile, cum ar fi mașina de spălat sau uscătorul de păr, Oana a acordat cazării nota 4 din 10. Printre principalele motive ale nemulțumirii sale se numără problemele de curățenie, starea lenjeriei și a prosoapelor, precum și mobilierul deteriorat.