După divorț, Tily Niculae a vorbit deschis despre cum își crește cei doi copii și cum se înțelege cu fostul ei soț. Vedeta a povestit cum își împarte responsabilitățile cu tatăl copiilor, dar și ce părere are despre o posibilă relație viitoare. Este sau nu pregătită să facă următorul pas?
Tily Niculae a vorbit despre cum își organizează viața ca mamă a doi copii. Ea a vorbit și despre relația pe care o are cu tatăl lor, după despărțire și a mărturisit că este implicat activ în creșterea lui Radu și a Sofiei.
„Tatãl lor este implicat în fiecare zi în viața lor, de dimineață până seara. De dimineață astăzi, chiar eu am uitat să pun ceasul să sune și Dragoș a văzut că la ora 7.30 eu nu am răspuns și s-a prins. Și la ora 8 era deja înființat acasă. A venit, l-a dus pe Radu la grădiniță și m-a ajutat foarte, foarte mult. O ia pe Sofia de la meditații atunci când poate, pleacă cu ei în zile diferite, nu știu, mare, munte, mă rog, n-a fost cazul de când am anunțat eu la mare, dar la munte cu siguranță”, a povestit actrița, pentru viva.ro.
„Face cumpărături pentru copii și mă întreabă mereu ce le lipsește și așa mai departe. Sună noaptea pe videocall, să le spună copiilor noapte bună, mă ajută, nu știu, dacă este nevoie de ceva, dar nu prea e el genul handyman…”.
„Toate relațiile din viața mea au venit exact când nu mă așteptam, adică nu le căutam, știi? Cu siguranță n-am făcut nici pasul acesta către separarea mea de tatăl copiilor pentru altcineva. Adică nu acesta a fost motivul. Un motiv pe care, de altfel, n-am să-l spun niciodată, pentru că ține de intimitatea noastră. Dar… Eu sunt, cum să spun eu, nu caut, dar eu sunt convinsă că ce e al meu e pus deoparte. Este totul OK”, a spus actrița.
Ea a mai spus că vorbește deschis cu soțul ei despre cum va fi când unul dintre ei își va găsi un nou partener.
„M-aș bucura din suflet, chiar râdeam cu Dragoș și spuneam: «Popescule, când o să-ți găsești creștin – pentru că eu am renunțat la nume și el, cumva, și-a dorit să nu renunț la numele de familie – poate vine femeia care chiar își dorește să fie căsătorită, știi, trebuie să se bucure». Și zic: «De-abia aștept să o integrez, să-i arăt – uite așa, așa, așa, uite, copiii au program». Eu sunt foarte deschisă, știi, american style, cu toții one big happy family, să fie bine la toată lumea (râde)”.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.