Nicolas Cage și Erika Koike sunt oficial divorțați, după un mariaj de patru zile

De Unica.ro pe
Nicolas Cage și Erika Koike s-au căsătorit în luna martie la Las Vegas, după o relație de un an. Actorul a regretat decizia la doar patru zile de la ceremonie.

Actorul american Nicolas Cage (55) a cerut anularea actului de căsătorie, pe motiv că se afla în stare de ebrietate atunci când a spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă din Las Vegas. Acesta a susținut că iubita lui, Erika Koike (34) urmărea doar să îi ia banii.

„Înainte de a obţine un permis de căsătorie şi de a lua parte la ceremonie, Cage şi Koike au consumat alcool până au ajuns în stare de ebrietate. Astfel, când Koike i-a sugerat lui Cage că ar trebui să se căsătorească, el a reacţionat din impuls şi fără a înţelege impactul deplin al acţiunilor sale“, au declarat atunci avocaţii starului.

De asemenea, Cage spune că fosta nevasta nu i-a mărturisit faptul că avea antecedente penale, fiind acuzată de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, după cum se arată în documentele depuse în instanță.

 

View this post on Instagram

 

💏 როგორც უცხოური მედია წერს, 55 წლის ნიკოლას ქეიჯი მეოთხედ დაქორწინებას აპირებს. ამჯერად, მისი რჩეული 23 წლის ჰოლივუდის ვიზაჟისტი, ერიკა კოიკეა❤ წყვილი ერთმანეთს დაახლოებით ერთი წელია ხვდება. რამდენიმე დღის წინ კი ნიკოლას ქეიჯმა საქორწილო ლიცენზიის მისაღებად განცხადება შეავსო. #nicolascage #erikakoike #couple #love #marriage

A post shared by City Magazine Official (@citymagazineofficial) on

Make up artistul Erika Koike i-ar fi cerut actorului și o pensie de întreținere. Aceasta a susținut că din cauza relației cu Nicolas Cage a pierdut multe oportunități profesionale, iar imaginea ei a fost afectată.

La trei luni de la nuntă, cei doi au divorțat în mod oficial, potrivit mediafax. Starul american nu este la prima experiență de acest fel. El a mai fost căsătorit în 2002 cu Lisa Marie, fiica lui Elvis Presley, dar au divorțat după trei luni. Patricia Arquette a fost prima soție a actorului, din 1995 până în 2001. Cea de-a treia soție a fost actriţa Alice Kim, din 2004 până în 2016. Cei doi au împreună un fiu, Kal-El, în vârstă de 13 ani. Cage mai are un băiat, Weston (28) din relația cu actriţa Christina Fulton.

Nicolas Cage, câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (1996), în filmul „Leaving Las Vegas”, a fost unul dintre invitații de marcă la TIFF 2019, festival românesc în cadrul căruia a primit trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale.

Sursă foto: Hepta.ro

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019