Home > Vedete > Străine > Meghan Markle a publicat o imagine rară cu prințul Harry și fiica lor, Lilibet: „Ei doi + Archie = iubirea mea eternă de Ziua Îndrăgostiților”
Meghan Markle a publicat o imagine rară cu prințul Harry și fiica lor, Lilibet: „Ei doi + Archie = iubirea mea eternă de Ziua Îndrăgostiților”
Prințul Harry zâmbește larg în timp ce își ține fiica în brațe în imaginea publicată de Meghan Markle în mediul online. Lilibet Diana, în vârstă de 4 ani, poartă un costum de balet roz pudrat și ține în mână mai multe baloane roșii. Chipul ei se vede din profil, aceasta fiind una dintre cele mai clare imagini cu fața lui Lilibet din ultimii ani. Fotografia este surprinsă pe un fundal înverzit și luminat de soarele la apus.
În descrierea postării, Meghan Markle a scris: „Ei doi + Archie = iubirea mea eternă de Ziua Îndrăgostiților”, alături de un emoticon cu o inimă roșie.
În decembrie anul trecut, tot Meghan a publicat o fotografie înduioșătoare de familie în care apar ea și Harry și ambii lor copii. Cuplul mai are un fiu, Archie Harrison, în vârstă de 6 ani.
Meghan Markle și prințul Harry formează un cuplu din anul 2016 și s-au căsătorit în mai 2018. Doi ani mai târziu, în 2020, cei doi au anunțat că nu mai vor să fie membri activi ai familiei regale britanice și s-au mutat în Statele Unite.
Ce lecție i-au dat copiii lui Meghan Markle în afaceri
Într-un interviu din noiembrie anul trecut, Meghan a spus care este secretul relației de aproape un deceniu cu Harry.
„El mă iubește atât de îndrăzneț, deplin, și are, de asemenea, o perspectivă diferită, deoarece vede mass-media pe care eu nu o văd. Nimeni în lume nu mă iubește mai mult decât el, așa că știu că va avea mereu grijă să mă protejeze”, a declarat ea, pentru Harper’s Bazaar.
Meghan spune că a învățat, de asemenea, să se bazeze pe copiii ei, detaliind influența lor asupra abordării sale în afaceri. „Sunt o mamă cu copii la vârsta la care învață constant lucruri noi. Îi privesc cum se confruntă în fiecare zi cu lucruri care par complet insurmontabile. Pot să-mi acord aceeași indulgență ca fondatoare (a unui brand – n.red.). Nu există perfecțiune”, a spus.
Meghan speră să îi învețe pe Archie și Lili lecții importante de viață prin activitățile sale antreprenoriale. „Sper să înțeleagă valoarea curajului”, a spus ea. „Cred că ești puțin mai curajos (când ești copil – n.red.). Pe măsură ce îmbătrânim, pierdem o parte din asta.”
Foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.