Cum a slăbit Vlad Gherman 16 kg. „Oana mai avea puțin și divorța de mine”

.

Vlad Gherman a dezvăluit prin ce schimbări drastice a trecut pentru a slăbi 16 kilograme în ultimul an. Actorul a mărturisit că noul său stil de viață a fost greu de digerat de către soția lui, Oana Moșneagu.

Cum a slăbit Vlad Gherman 16 kg

Vlad Gherman a făcut eforturi mari pentru a ajunge de la 87 de kg la 71 de kg, în ultimul an. Actorul și-a schimbat complet alimentația și s-a apucat serios de sală, într-o perioadă în care a luat o pauză de la proiectele de teatru, TV și cinema.

Vlad Gherman a pus pariu cu el și a câștigat. Și-a propus să slăbească și a reușit. În acest sens, actorul a apelat la un antrenor personal și, în primă fază, a ținut o dietă keto, adică fără carbohidrați.

„Nu am avut o problemă cu sala. Problema a fost pentru mine să țin regimul acela keto, eu care eram disperat seara să stau cu Oana să ne uităm la seriale, să comandăm numai nenorociri, pizza, sushi, burgeri. Pentru mine a fost deprimant să stau în pat, să mă uit la serial și să nu mănânc nimic. Această parte a fost sinistră. Mi s-a părut aproape imposibilă. Prima săptămână a fost cea mai grea. După, am integrat și carbohidrații și mi-am revenit puțin, pentru că nu aveam nici energia. Mergeam la sală și eram o legumă”, a spus Vlad Gherman, pentru Spynews.ro.

Citește și: Cum arată apartamentul în care locuiesc Vlad Gherman și Oana Moșneagu: „Nu cred că există o zi în care să nu mă gândesc la cum să renovez”

„Oana mai avea puțin și divorța de mine”

Această perioadă nu a fost grea doar pentru el, ci și pentru soția lui, Oana Moșneagu. Deși s-au acomodat greu noului lor stil de viață, atât Vlad, cât și Oana se bucură că au făcut această schimbare benefică pentru sănătatea lor. În plus, mersul la sală a devenit și timp de calitate împreună pentru ei.

„Transformarea este uluitoare. Pasiune este puțin spus, adică săraca Oana mai avea puțin și divorța de mine, glumesc, evident! Dar sunt disperat. Mie, când mi se pune pata pe ceva, mă țin. Și ce mă bucură este faptul că am motivat-o și pe Oana, care se ține de sala de Pilates. Chiar în acest moment, ghiciți unde sunt? Am fost la sală și o aștept și pe Oana să-și termine antrenamentul. Avem abonament la sală în același loc, și, când ni se mai pupă programul, mai stăm pe bandă la final împreună. Adică este și o chestie de cuplu, dar mică, pentru că ea are antrenoarea ei, eu am antrenorul meu”, a mai povestit Vlad Gherman.

Vlad și Oana formează un cuplu din august 2021 și sunt căsătoriți din 2024. Cei doi s-au cunoscut cu mai mulți ani în urmă, la castingul pentru serialul „Fructul oprit”. Atunci însă, fiecare avea pe altcineva. Actorii au devenit un cuplu mai târziu, după ce s-au despărțit de foștii parteneri și au devenit prieteni pe platourile de filmare ale serialului „Adela”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton