Nicola, clipe de coșmar într-un tren care a lovit un om pe calea ferată: „Sunt șocată”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nicola și mai mulți pasageri dintr-un tren care se îndrepta din București spre Valea Prahovei au trecut prin clipe de coșmar după ce locomotiva a lovit mortal un om aflat pe șinele de cale ferată. Artista și jurnalista Luiza Vasiliu au detaliat incidentul tragic de la fața locului.

Nicola, clipe de coșmar într-un tren care a lovit un om pe calea ferată

Nicola și Luiza Vasiliu, precum și alți pasageri, se aflau într-un tren pe ruta București – Valea Prahovei, când locomotiva a lovit un om aflat pe șinele de cale ferată. Cântăreața și jurnalista au detaliat întâmplarea tragică pe rețelele sociale.

„Ferească Dumnezeu. Deci s-a oprit trenul. Nici nu am plecat bine din București și nu știam ce s-a întâmplat. Credeam că așteptăm să treacă un tren, dar, de fapt, așteptam procuratura și o ambulanță… Eu sunt șocată, pentru că am dat peste un om, am trecut peste un om. Doamne ferește. Nici nu vreau să mă duc să mă uit acolo. Noi avem vagonul lângă locomotivă, dar omul acela a rămas pe undeva prin spate. Nu vreau să mă duc să mă uit…”, a povestit Nicola, în mediul online.

Citește și: Nicola, bunică din nou în 2025: „Îmi vine al patrulea, băiețel”. Cu ce se ocupă cei trei copii ai artistei / Exclusiv

„Vine doamna controlor: «A murit un om, doamnă!»”

În același tren s-a aflat și jurnalista Luiza Vasiliu, care a detaliat pe contul său de Facebook cum s-a întâmplat tot. Ea a povestit că locomotiva s-a oprit în Crivina, după ce a lovit un bărbat care stătea așezat pe calea ferată. Mecanicul nu a mai avut timp să oprească pentru a-i salva viața.

„Stăm în Crivina de 15 minute. Nu știm de ce. E cald, călătorii se agită. Vine doamna controlor: «A murit un om, doamnă! S-a așezat pe calea ferată. Mecanicul a frânat, dar nu a putut opri la timp și l-a omorât. Așteptăm să vină poliția, nu ne dă voie să plecăm până nu vin», (…). Oamenii se dau jos să iasă la aer, ceilalți rămân și dau telefoane să anunțe că-s blocați în tren. A venit criminalistica, un băiat și o fată, dau telefoane…”, a transmis Luiza Vasiliu.

Citește și: Nicola a început să cânte la 4 ani, prin tramvaie. Ce regrete are artista: „Chiar îmi pare rău că nu mai există”

Victima avea 60 de ani

Bărbatul lovit de tren avea vârsta de 60 de ani, și era din comuna Poienarii Burchii, sat Poienarii-Rali, informează Observatorul Prahovean.

Potrivit primelor informații, bărbatul s-a întins pe șinele de tren și a așteptat să fie lovit. „Mai mult ca sigur a vrut să-și ia viața”, au declarat surse de la fața locului. Incidentul s-a petrecut la ora 13:40, în apropierea stației de tren Crivina.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton