Home > Vedete > În compania cui fost surprinsă Andreea Popescu după anunțul divorțului de Rareș Cojoc. Vedeta, fotografiată la o terasă din apropierea locuinței, într-o ipostază neașteptată
În compania cui fost surprinsă Andreea Popescu după anunțul divorțului de Rareș Cojoc. Vedeta, fotografiată la o terasă din apropierea locuinței, într-o ipostază neașteptată
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andreea Popescu traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. La scurt timp după ce separarea de Rareș Cojoc a devenit publică, fosta dansatoare a fost surprinsă pe stradă într-o stare de profundă vulnerabilitate. Imaginile recente arată o Andreea copleșită de emoții, incapabilă să-și mai ascundă suferința în fața presiunii zvonurilor și a schimbărilor din viața personală.
Andreea Popescu a izbucnit în lacrimi în fața prietenei ei
Vedeta a fost fotografiată la o terasă din apropierea locuinței sale, unde se refugiase alături de o prietenă de încredere. Deși a încercat să treacă neobservată, purtând haine largi și fără machiaj, Andreea nu și-a putut stăpâni lacrimile. Pe parcursul discuției, a gesticulat intens, a fumat continuu și i-a arătat amicei detalii pe telefon care o măcinau.
La un moment dat, copleșită de emoții, s-a aplecat și și-a sprijinit fruntea de picioarele prietenei sale, izbucnind în plâns. Scena, surprinsă de paparazzi Cancan, arată cât de profund resimte vedeta ruptura de soțul ei și presiunea zvonurilor care au circulat în ultimele zile.
Reacția Andreei Popescu: „Rareș nu m-a înșelat niciodată”
Cu o zi înainte de apariția imaginilor, Andreea Popescu a explicat public motivul divorțului, după ce o influenceriță a sugerat că povestea ei ar repeta istoria mamei sale. Vedeta a ținut să clarifice că infidelitatea nu a fost niciodată o problemă în căsnicia ei.
„Hello! Partea cu atașamentul anxios și frica de abandon există, repetarea tiparului există, doar că Rareș nu m-a înșelat niciodată. În podcast povesteam despre un moment de la începutul relației care s-a petrecut acum 13 ani. Rareș întotdeauna mi-a oferit liniște în ceea ce privea fidelitatea și încrederea”, a transmis Andreea pe TikTok.
Ea a explicat și diferențele dintre fostul soț și tatăl ei: „Rareș nu este tiparul tatălui meu, tata era un tip extrem de carismatic, care își valida masculinitatea prin atenția femeilor. Rareș este opusul tatălui meu, de la cum arată și până la cum se comportă. Rareș mi-a oferit liniște în toți acești ani.”
Totuși, vedeta a recunoscut că lipsa de atenție și comunicare a afectat profund relația: „Ca orice femeie într-o căsnicie are nevoie de atenție, validare și susținere. Iar comunicarea este una dintre cele mai importante într-o căsnicie. Dacă a dispărut, e greu să nu te pierzi.”
Zvonurile despre Dan Alexa: nici confirmate, nici infirmate
În ceea ce privește speculațiile legate de o posibilă relație cu Dan Alexa, Andreea Popescu a ales să nu ofere detalii. Fosta dansatoare a preferat să lase lucrurile în suspensie, afirmând că nu este momentul potrivit pentru clarificări.
„Vreau să treacă puțin timpul, nu vreau să dau curs la nimic. Momentan nu am ce să spun, îmi doresc să se liniștească apele, atâta tot”, a declarat ea pentru aceeași sursă amintită anterior.