Smiley și Gina Pistol au planuri mari pentru anul viitor. În 2026, prezentatorul de la „Românii au talent” și prezentatoarea de la „MasterChef” vor demara nu unul, ci două proiecte mari.
Smiley și Gina Pistol se pregătesc pentru construcția a două case, una în București și una la munte, în 2026. În prezent, cuplul locuiește în chirie.
„Am găsit loc, trebuie să ne apucăm de casă. Anul viitor trebuie să construim două case. Am găsit la munte terenul pe care mi l-am dorit toată viața și o să facem acolo o casă de vacanță și undeva în București casa noastră, pentru că noi stăm cu chirie acum”, a spus Gina Pistol, pentru Cancan.ro.
Prezentatoarea de la Pro TV a spus ce planuri au ea și soțul ei pentru Crăciun, Revelion și prima vacanță din 2026. Perechea va petrece Crăciunul și Revelionul în familie, chiar dacă Smiley va cânta în noaptea dintre ani. Imediat după, Gina, Smiley și fetița lor, Josephine, vor pleca în vacanță într-o destinație călduroasă.
„În Thailanda o să plecăm. De obicei ne încărcăm bateriile după un an plin. Pe Andrei în lunile astea abia îl vedem la față. De cele mai multe ori noi plecăm când avem ocazia cu el, oriunde are el treabă, ca să petrecem timp împreună. Și atunci, în ianuarie, pentru că e o lună mai liniștită, încercăm și noi să recuperăm din timpul pe care nu l-am avut”, a mai spus Gina, pentru sursa citată.
În încheierea interviului, prezentatoarea de la MasterChef a fost întrebată ce dorințe are pentru anul viitor. Gina a spus că singurul lucru pe care și-l dorește este ca ea și cei dragi ei să fie sănătoși și ca lumea în care își crește fiica să fie una sigură.
„În afară de sănătate la trup, la minte și la suflet, n-am. Dacă ești în echilibru cu tine și ești sănătos, poți să faci absolut orice. Îmi doresc să nu se schimbe lumea din jur, să fie o lume safe pentru copiii noștri”, a încheiat prezentatoarea.
Într-un interviu mai vechi, prezentatoarea TV a dezvăluit cum își cresc ea și soțul ei fetița. Gina și Smiley nu vor să o răsfețe excesiv pe Josephine, pentru ca aceasta să nu devină „buricul Pământului”. Vedetele de la Pro TV își doresc ca fiica lor să fie modestă.
„Nu este geloasă, dar am observat la ea, că eu stau foarte mult să o studiez, să văd cum reacționează. Când vin copii spre Andrei să facă poze, ea se uită așa și acum începe să înțeleagă cine este tati. Sau când merg cu ea la Andrei la vreun concert și îl vede că urcă pe scenă și după aceea când se dă jos, este foarte mândră, zice că vrea la tati, este toată spre tati. Acum să vedem cum o să gestionăm noi totul pentru că nu vreau să creadă că este un copil mai altfel decât ceilalți, nu vreau să devină buricul Pământului, ci să fie modestă”, a spus prezentatoarea TV, pentru Libertatea.