Catinca Petre, fiica cea mare a lui Mihai Petre, a împlinit 13 ani. Cu această ocazie, juratul de la „Te cunosc de undeva!” a transmis un mesaj emoționat pe rețelele sociale. La rândul ei, soția lui Mihai, Elwira, i-a făcut o urare specială fiicei mari.
Mihai Petre și soția lui, Elwira, au două fiice, pe Catinca și Ariana. Fiica cea mare a cuplului a împlinit 13 ani pe 12 decembrie. Cu această ocazie, Mihai și Elwira au publicat mai multe fotografii rare cu Catinca.
„13 ani… Mi se pare incredibil cum pentru tine asta înseamnă «o viață de om», iar pentru mine par a fi «o clipă». O clipă în care, în mod miraculos, încape un infinit de emoții pe care le trăiesc de când sunt tată. Îți mulțumesc pentru ele. Te iubesc!”, a scris Mihai Petre în dreptul postării.
„Oficial adolescentă! La mulți ani, iubirea mea!”, a transmis și Elwira Petre.
Cele două postări depășesc zece mii de aprecieri cumulat și au strâns peste 800 de comentarii. „La mulți ani, frumusețe!”, a comentat Dana Rogoz. „La mulți ani frumoși!!”, a scris și Răzvan Fodor.
Spre deosebire de părinții ei, care au ales dansul, Catinca Petre este mult mai atrasă de muzică. În descrierea de pe contul de Instagram, Catinca se prezintă „jumătate româncă, jumătate poloneză” și „tânără cântăreață”.
Juratul de la „Te cunosc de undeva!” și soția lui mai au o fiică, Ariana, în vârstă de 7 ani. Într-un interviu pentru Unica.ro, coregraful ne-a spus care i se pare cea mai mare provocare în rolul de părinte, dar și cum gestionează timpul pe care fetele lui îl petrec în fața ecranelor.
Mihai Petre ne-a spus că cea mai mare provocare a lui în acest moment în rolul de tată este aceeași ca în relația de cuplu.
„Să-l asculți, să înțelegi că e un alt om și să nu proiectezi personalitatea, obiceiurile neapărat, educația ta direct asupra lui. Deși e aproape imposibil. Dar trebuie să-l asculți și să ai grijă și să te raportezi la context, la altă perioadă, la altă societate. Cred că dragostea ține loc de orice. Adică asta nu se demodează niciodată. Nu e niciodată nepotrivită în vreun context. Deci eu cred că asta e, da, iubirea, dragostea și manifestarea ei. Mie îmi place să o manifest cu copiii mei. Adică să le spun, să simtă, să le pup, să le iau în brațe, să manifest. Asta mă face pe mine fericit și cred că este și foarte sănătos pentru copii”, ne-a mărturisit Mihai Petre.
În ceea ce privește timpul pe care-l petrec în fața ecranelor, Catinca și Ariana au un program strict. Doar Catinca are telefon, pentru moment, și are acces la el doar acasă, nu și la școală. În plus, Mihai și Elwira Petre își educă fiicele prin exemplul propriu și nu petrec timp pe telefonul mobil în dormitor. Totodată, familia Petre se menține mereu activă, fie în sala de dans, fie în natură. „Le scoatem afară cât mai mult. Suntem focusați pe un trai cât se poate de natural”, ne-a dezvăluit coregraful.
Catinca are un cont de social media, dar acesta este gestionat de părinții ei. „N-ai ce face. Că nici nu poți pune frâne din-astea. Îți dai seama, creezi alte frustrări. Dar cred că prin educație, explicând copilului și prin puterea exemplului, așa gestionăm”, a explicat Mihai Petre.