Delia a surprins pe toată lumea în prima ediție The Ticket, în cadrul căreia a spus că își dorește un copil. Artista în vârstă de 43 de ani a declarat de mai multe ori până în prezent că nu își dorește neapărat să devină mamă.
Delia (43 de ani) s-a răzgândit! Artista a declarat recent că i-ar plăcea să aibă un copil, după ce ani la rând a evitat subiectul în interviuri. Pentru a descuraja întrebările de acest fel, cântăreața a spus în trecut că nu vrea să aibă copii într-o lume nesigură. De curând însă, jurata de la The Ticket și-a schimbat perspectiva.
Prima ediție a emisiunii The Ticket a debutat cu un moment susținut de un grup de copii. Reprezentația i-a impresionat pe toți cei cinci jurați, însă Delia a fost cea mai profund mișcată de spectacol.
„Când i-am văzut pe acești copii, m-am gândit că mi-ar plăcea să am unul. Mă gândesc serios la asta. Mi-au dat o senzație și s-a zburlicat carnea pe mine când i-am văzut. Mi-a plăcut mult și vreau și eu să fac”, a declarat Delia, la The Ticket.
În ultimii ani, Delia a dezbătut în repetate rânduri subiectul copiilor în diverse interviuri. „Deja am foarte multe variante de răspuns și toate sunt de nedifuzat. Hai să mergem cu o variantă drăguță. Ne mai gândim și rămâne o portiță deschisă, în cazul în care vrem sau nu, dar ne mai gândim. Rămâne varianta: ne mai gândim!”, a declarat cântăreața acum trei ani, pentru Cancan.ro.
„Sunt prea tânără și prea bătrână ca să am un copil. Pro ar fi că un copil îți dă un feeling bun, văd asta la Oana. Mă bucur de nepoții mei și îmi plac foarte mult, dar lumea în care trăim nu-mi place atât de mult. Dacă aș putea, aș lua cu lingurița doar partea frumoasă din viață și i-aș da-o copilului meu, dar știu că nu se poate. Mi s-ar părea că aduc o viață curată într-o lume care nu e așa. Cumva, aș crea încă o problemă Universului”, spunea Delia în trecut, pentru Unica.
Foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.