Cum arată acum actorii din „Lacrimi de iubire”. Telenovela a aniversat 20 de ani de la lansare

.

O parte dintre actorii din distribuția telenovelei „Lacrimi de iubire” s-au reunit cu ocazia aniversării de 20 de ani de la lansarea acesteia. Printre actorii prezenți la eveniment s-au numărat Carmen Tănase și Bebe Cotimanis, Ioana Ginghină și Lucian Viziru, precum și alții.

Reuniune cu actorii din „Lacrimi de iubire”, la 20 de ani de la lansarea telenovelei

Telenovela „Lacrimi de iubire” s-a lansat pe 19 septembrie 2005 și a fost un succes răsunător. Cu ocazia aniversării a două decenii de la lansarea acesteia, o parte dintre actorii din distribuția proiectului și-au dat întâlnire într-un restaurant din inima Bucureștiului.

„20 de ani de la filmările «Lacrimi de iubire». Au trecut două decenii de când această poveste a ajuns în casele și inimile oamenilor. Reuniunea de acum, după 20 de ani, mi-a adus aminte de începuturile mele, de emoția primelor filmări, de oamenii minunați alături de care am crescut si am învățat!

Vă mulțumim că ne-ați primit, că ați trăit alături de noi, că ne-ați susținut și că, după atâția ani, încă vorbiți cu drag despre «Lacrimi de iubire». Pentru mine, Maia va rămâne mereu în suflet iar această aniversare e dovada că personajele și emoțiile adevărate nu dispar niciodată”, a scris actrița Nicole Gheorghiu, pe Instagram.

La întâlnire au mai fost prezenți actorii Bebe Cotimanis, Gelu Nițu, Geo Dobre, Lucian Viziru, Carmen Tănase, Elvira Deatcu și Ioana Ginghină, dar și o parte din cei din echipa de producție. În telenovelă au mai jucat Adela Popescu și Dan Bordeianu, August Viziru, Nicoleta Luciu și Mihaela Bărluțiu, printre mulți alții.

Citește și: Mihaela Bărluțiu, adolescenta rebelă din „Lacrimi de iubire”, este acum mamă de trei copii: „Am rămas însărcinată întâmplător”. Ce spune despre viața în America / Exclusiv

Cu ce se ocupă acum actorii din „Lacrimi de iubire”

Dacă nume precum Nicole Gheorghiu și Mihaela Bărluțiu au renunțat la actorie la scurt timp după „Lacrimi de iubire”, alți actori au continuat să joace în următoarele telenovele îndrăgite de români, printre care amintim „Iubire ca-n filme” și „Inimă de țigan”.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți dintre cei care au făcut parte din distribuția telenovelei s-au orientat către alte cariere. Adela Popescu a devenit prezentatoare de matinal, Lucian Viziru a fost pentru o vreme antrenor de tenis, Nicoleta Luciu a ales să se dedice familiei, iar Nicole Gheorghiu a devenit psiholog.

În ultimii ani, Adela și Lucian au revenit pe platourile de filmare, ea în comedia „Retreat Vama Veche”, el în comedia „Norocoșii”, în timp ce Nicoleta Luciu găzduiește în prezent propriul ei podcast. Ioana Ginghină continuă să joace pe scena teatrului și în seriale TV, iar de ceva timp face parte și din echipa emisiunii „La Măruță”. La rândul lui, după o pauză de câțiva ani de la actorie, Dan Bordeianu a revenit și el la prima pasiune.

Vezi cât de mult s-au schimbat actorii din „Lacrimi de iubire” în galeria foto de mai sus!

Foto: Pro TV; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton