Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
S-au făcut deja mai bine de 40 de zile de când Mircea Lucescu a trecut în neființă. Fiul marelui antrenor, Răzvan Lucescu, s-a întors în țară ca să organizeze parastasul de 40 de zile al tatălui său. Pomenirea a avut loc într-un centru social pentru copii și bătrâni, unde familia Lucescu a pregătit peste 100 de porții de mâncare pentru oamenii din Centrul Sfântul Ierarh Nectarie. Iată ce semn s-a arătat la mormântul regretatului antrenor.
Moment emoționant la pomenirea de 40 de zile a regretatului antrenor de fotbal. În timpul slujbei de comemorare de la cimitir, trei porumbei albi și-au făcut apariția și s-au așezat în apropierea mormântului lui Mircea Lucescu.
Momentul a avut o greutate aparte, mai ales că toată ceremonia s-a desfășurat într-o liniște dureroasă, iar oamenii erau extrem de apăsați de dorul și memoria lui Mircea Lucescu.
Fiul marelui antrenor, Răzvan Lucescu, a ales să se implice în masa pe care a oferit-o de pomană și a servit personal mesele copiilor și bătrânilor din centrul social unde s-a ținut masa de pomenire.
100 de porții de mâncare în memoria lui Mircea Lucescu
El a vorbit cu oamenii și după eveniment, preotul Florin Danu a transmis un mesaj emoționant, fiind profund impresionat de decența și felul în care familia Lucescu a decis să procedeze pentru pomana de 40 de zile a lui Mircea Lucescu.
Astăzi (n.r vineri 22 mai 2026), la cantina socială a Centrului ’Sfântul Ierarh Nectarie’, familia Lucescu a făcut pomenirea pentru domnul Mircea Lucescu și a oferit peste 100 de porții de mâncare copiilor și bătrânilor din comunitatea noastră.
Un gest care ne-a impresionat profund a fost faptul că domnul Răzvan Lucescu nu doar că a fost prezent, ci a servit personal copiii și beneficiarii centrului nostru, stând aproape de oameni cu multă discreție și căldură sufletească.
Într-o lume în care mulți aleg să ajute de la distanță, există și oameni care vin, privesc în ochi un copil, schimbă o vorbă cu un bătrân și oferă nu doar o masă caldă, ci și respect, atenție și omenie.
Le mulțumim pentru dragoste, pentru smerenia și pentru exemplul frumos oferit astăzi (n.r vineri 22 mai 2026) tuturor.
Dumnezeu să primească pomenirea și să binecuvânteze această familie!”, a fost mesajul postat de preotul Danu Florin, pe social media.