AIMÉE IACOBESCU: „În viaţă am fost complimentată mai mult de femei”

De Libertatea pentru femei pe

A jucat în producţii de referinţă, ca „Haiducii lui Şaptecai”, „Săptămâna nebunilor”, „Cu mâinile curate”, „Osânda” şi câte altele. Mulţi o identifică şi azi cu celebrul personaj Domniţa Ralu şi e apreciată ca fiind una dintre cele mai frumoase actriţe ale teatrului şi filmului românesc.
Teatrul Naţional, unde jucaţi de atâta vreme, este în pauza de vară. Când reîncepe stagiunea şi veţi reveni pe scenă?
Este un mister pentru toată lumea când va începe stagiunea, deoarece clădirea este în lucrări, e toată „bandajată”. Chiar sufăr când văd teatrul în felul acesta pentru că întotdeauna a fost ca şi casa mea. De la 16 ani am fost pe scena lui. Nu ştim ce va fi şi cum va fi. În principiu, voi juca în continuare în „Cinci femei de tranziţie”, cea mai longevivă piesă a TNB, au trecut deja 10 ani.

Aţi jucat în filme româneşti celebre. Aţi mai onora o apariţie?

Bineînţeles că mi-ar plăcea, chiar şi dacă ar fi vorba despre un rol mic, dar important este să spună ceva. Nu îmi place că în ultimii ani a devenit parcă o modă să se facă filme cu perioada Ceauşescu. Avem totuşi o literatură interbelică de referinţă şi se poate realiza, de exemplu, un serial superb din „La Medeleni”.

Cum vă petreceţi zilele de vacanţă?
Peste câteva zile voi pleca din Bucureşti la casa părintească, de la ţară. Trebuie să aranjez grădina, să văd pomii, să tai lăstarii, să mai aranjez puţin casa. Sunt ataşată de tot ce e acolo şi, deşi mă va ajuta cineva, n-am vreo problemă să fac curat şi să şterg pe jos.

Aveţi un frate geamăn care trăieşte la Paris. Mergeţi des la el?
Am mai fost, dar ultima dată Parisul mi s-a părut foarte murdar. Dorel, fratele meu, locuieşte de peste 30 de ani acolo, dar abia aşteaptă să iasă la pensie ca să revină în ţară, probabil peste vreun an sau doi. Acum este în România, în vacanţă.

Este adevărat că fraţii gemeni chiar comunică telepatic?

Da, este adevărat. S-a întâmplat ca mie să îmi fie rău şi, deşi el era în Franţa, a simţit şi a pornit în miez de noapte imediat spre Bucureşti. M-am trezit cu el la spital. Sau se întâmplă să mă gândesc la el şi să mă sune imediat.

Declaraţi că vă bucură cel mai mult reacţia oamenilor de pe stradă. Sunteţi recunoscută des?
Da, chiar şi ieri m-a oprit un bărbat care mi-a certut un autograf pentru Sandu, zis „Şarpe”. L-am întrebat: „De unde mă cunoaşteţi?”, că nu eram machiată sau fardată, şi mi-a spus: „Doamnă, ochii vă trădează!”.

Şi chiar şi acum, după 40 de ani de teatru, arătaţi atât de bine. Aţi avut vreo metodă anume de a vă întreţine?
Vârsta unei femei nu e cea din buletin, ci aceea pe care o merită, în funcţie de cum ştie să se păstreze. Nu am avut cine ştie ce metode. M-am spălat dimineaţa cu apă rece pe faţă, iar seara, după demachiere, îmi aplicam o cremă. La cosmetică n-am fost în viaţa mea, dar am avut un program ordonat, am făcut şi gimnastică şi am mâncat salate, fructe, fripturi, ciorbe. Ştiţi, am fost de-a lungul timpului complimentată mai mult de femei decât de bărbaţi.

Frumuseţea v-a adus şi dezavantaje?

Da, pentru că aş fi putut juca multe tipuri de personaje, nu numai roluri de burgheză, de aristocrată. Mi-aş fi dorit să joc şi rol de ţărancă, dar mi se spunea că sunt prea frumoasă pentru asta. Eu consider că sunt modestă de felul meu, nu-mi place să fac caz de ce-am realizat, de ce laude mi s-au adus, aştept ca oamenii să remarce şi ştiu că publicul mă recunoaşte, mă place şi mă iubeşte.

Care a fost cea mai importantă laudă pe care aţi primit-o?
A fost o cronică scrisă de I.D. Suchianu, cel mai mare cronicar de film, referitoare la celebra producţie „Osânda”. A spus că am creat un personaj unic în filmul românesc, aristocrata română.

V-aţi dăruit actoriei, chiar în defavoarea vieţii personale. Aţi regretat vreun moment că nu v-aţi căsătorit?
Mă gândesc cum ar fi fost, dar poate n-a fost să fie. Oricum, am avut satisfacţii artistice extraordinare. Cariera m-a împlinit. Dacă încă mă strigă lumea pe stradă „domniţa Ralu”, înseamnă că am rămas în mintea oamenilor. 

Dacă aţi fi avut un copil, v-ar fi plăcut o fată sau un băiat?
Copil să fie, nu conta ce. Chiar şi gemeni cred că s-ar fi putut, pentru că eu sunt geamănă, mama are o soră geamănă, bunica mea a avut o soră geamănă. Totuşi, băiatul fratelui meu, Ioan Teodor Eminescu Iacobescu (29 de ani), ultimul descendent al lui Mihai Eminescu, e ca şi copilul meu, deşi stă în Franţa.

Care sunt pasiunile dv., exceptând actoria?
Ascult muzică clasică, citesc poveşti şi recitesc Eminescu, Caragiale, Topârceanu, oamenii de valoare despre care nu prea se mai vorbeşte. Şi ador timpul petrecut cu mama mea, cu care şi locuiesc. Este singura mea prietenă şi cea cu care mă sfătuiesc.

► NU POT TRĂI FĂRĂ…

… mama
„Mi-o doresc cât mai mult lângă mine, cum îmi este şi acum.”
… fratele meu
„Îmi iubesc fratele şi aştept să revină definitiv în ţară.”
… sănătate
„Pentru că este cel mai important lucru din viaţa unui om.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO