Home > Vedete > Reacția lui Bogdan Vlădău, după ce Gina Chirilă a apreciat postări în care era denigrat. A fost acuzat că întreţine relaţii intime cu femeile de la reatreaturile organizate de el: „Nu am aşteptari”
Reacția lui Bogdan Vlădău, după ce Gina Chirilă a apreciat postări în care era denigrat. A fost acuzat că întreţine relaţii intime cu femeile de la reatreaturile organizate de el: „Nu am aşteptari”
Bogdan Vlădău a avut parte de un val de acuzații grave după ce un participant la retreaturile pe care le organizează a afirmat că ar avea loc exerciții intime între el și femeile participante. Aceste acuzații au fost amplificate în momentul în care Gina Chirilă, fosta sa soție, a dat like unor postări în care Bogdan era denigrat. Cum a reacţionat manechinul la gestul fostei soţii?
Recent, Bogdan Vlădău s-a confruntat cu acuzații grave din partea unui participant la retreaturile pe care le organizează, care a susținut că în cadrul acestora ar avea loc activități intime între el și femeile participante.
Acesta a afirmat că retreaturile nu ar fi doar despre auto-descoperire și spiritualitate, așa cum susține Bogdan, ci că ar include și exerciții sexuale. Acuzațiile au fost amplificate de comentariile publice făcute de persoane care l-au acuzat de intenții ascunse și de comportamente inadecvate în relația cu femeile participante.
În ciuda acestor acuzații, Bogdan Vlădă a refuzat să comenteze, însă ce a amplificat acuzaţiile a fost acțiunea fostei soţii, a Ginei Chirilă – mai precis aceasta a apreciat postările care îl atacau.
„Relația mea cu Gina este foarte bună, comunicăm în ceea ce privește copilul, despre asta este vorba, mai mult de atât nu vreau să intru în detalii”, a spus el pentru cancan.ro, subliniind că nu vrea să ofere mai multe detalii.
Întrebat dacă s-a simțit dezamăgit de gestul ei, Bogdan Vlădău a răspuns cu calm: „Nu m-a dezamăgit nimic la Gina. Nu am așteptări, nu am așteptări în general de la oameni”, a mai spus acesta.
Care este statutul amoros, după ce a fost surprins în ipostaze tandre cu o tânără
În ceea ce privește viața sa amoroasă, după ce a fost surprins într-un club alături de o tânără brunetă, Bogdan Vlădău a ținut să facă unele clarificări.
„Da. M-am întâlnit cu domnișoara respectivă. Ea este mutată din țară de 15 ani, noi ne știm de când era ea mică. Mai era cu două prietene din Franța, ea locuiește în Geneva și mi-a spus: „Bogdan, ia-mă și du-mă și pe mine în alt loc că aici s-a terminat treaba!” Și am mers în club, dar suntem doar amici și atât.
A existat la un moment dat o atracție între noi când eram mai mici, dar nu a fost cazul de o relație. Nu s-au legat lucrurile, eu m-am căsătorit, ea a plecat din țară, dar am rămas amici apropiați”, a explicat el pentru sursa menţionată anterior.
Totodată, Bogdan Vlădău a mărturisit şi că deocamdată nu îşi doreşte să îşi refacă viaţa.
„Nu caut nimic, cred că am nevoie de o perioadă în care să stau cu mine, să fac introspecție. Nu mă grăbesc, relații am avut, nu e ca și cum am 18 ani și vreau neapărat să văd cum este într-o relație. Încerc să am o relație cât mai bună cu mine însumi, asta este cel mai important, apoi va apărea și cine trebuie în viața mea”, a mai spus acesta.
Ce condiţie trebuie să îndeplinească viitoarea lui iubită
În ceea ce privește viitoarea relație, Bogdan a declarat că următoarea sa parteneră va trebui să fie într-o relație foarte bună cu fiica sa.
„Îți dai seama că următoarea parteneră, când va fi, va trebui să fie într-o relație foarte frumoasă cu fata mea pentru că nu există nicio femeie mai importantă decât ea în viața mea”, a mai spus acesta.
Sursa foto: Facebook şi Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.