Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Radu Vâlcan prezintă emisiunea Insula Iubirii de 9 sezoane, timp în care a văzut și a auzit o mulțime de lucruri, a cunoscut o sumedenie de persoane și a trecut prin multe experiențe. El a povestit recent despre echipa cu care lucrează, dar și despre ce părere are soția lui de faptul că este înconjurat de ispite feminine pe insulă. Iată ce a răspuns prezentatorul.
Radu Vâlcan, dezvăluiri despre cum s-a schimbat în 9 sezoane de Insula Iubirii
Radu Vâlcan a debutat la Antena 1 în urmă cu mulți ani și a devenit rapid o figură emblematică pentru reality-show-ul Insula Iubirii. Într-un interviu pentru Libertatea, prezentatorul a mărturisit că în fiecare an abia așteaptă să își revadă familia după filmările emisiunii.
„Sunt mai bătrân. Merg spre 50 de ani! Mai înțelept, mai matur… Am învățat foarte mult de-a lungul celor nouă sezoane. M-au ajutat foarte mult poveștile lor, pentru că au fost mulți concurenți de-a lungul timpului. Ce să zic, mă văd mai matur și mai înțelept. Am o familie frumoasă, o familie care mă susține, o familie care îmi este alături și, de fiecare dată când particip la un asemenea proiect, care, repet, tot timpul o spun, este intens, este greu, este pe alocuri apăsător, abia aștept să mă refugiez lângă ei și să îmi trăiesc liniștea. Liniștea de care avem toți nevoie”, a spus Radu Vâlcan pentru Libertatea.
Adela Popescu l-a însoțit la filmările din Thailanda. E geloasă?
Radu Vâlcan a povestit că Adela Popescu l-a însoțit în repetate rânduri în Thailanda, unde se țin filmările pentru Insula Iubirii. Mai mult, aceasta a venit și cu copii, dar și fără, fiind o adevărată gură de oxigen pentru prezentator.
În plus, el a fost întrebat dacă are o soție geloasă, mai ales în contextul în care este înconjurat de ispite feminine. Totuși, Radu Vâlcan a spus că nici nu se pune problema despre așa ceva.
„Suntem profesioniști amândoi, asta este meseria noastră. Știm foarte bine ce facem, de ce suntem aici. Nu există… Mi s-a mai pus întrebarea asta. Și ei i s-a mai pus întrebarea asta. Nu! E un serviciu la care merg cu plăcere. Ea este alături de mine, a și fost cu mine în Thailanda. Și cu copii… Sezonul ăsta a venit singură, fără copii, dar sunt momente foarte bune pentru noi, de relaxare. Doar noi doi! Pentru părinți sunt foarte importante momentele acestea.
Copiii n-au fost la filmări, ei au fost de câteva ori după ce am terminat filmările. A venit Adela cu ei. Dar Adela a fost de 2-3 ori și în timpul filmărilor, doar ea. Și faptul că era acolo, eu filmam și o simțeam acolo în stânga mea, mă relaxa și aveam mai mult vibe, mai multă putere de muncă, după multe ore de somn. Cine este în situația noastră știe foarte bine despre ce este vorba”, a mai spus prezentatorul.
Radu Vâlcan a vorbit și despre ce face imediat ce se încheie filmările pentru celebrul reality-show Insula Iubirii. Atât el, cât și echipa, rămân în Thailanda pentru a se putea bucura de tot ce se petrece acolo.
„Pentru omul Radu Vâlcan, Thailanda înseamnă relaxare, bucurie, tot ce înseamnă din punct de vedere culinar, din punct de vedere al culturii, oamenii… Absolut tot! Pentru prezentatorul emisiunii, Thailanda înseamnă Insula Iubirii! Ce să zic… Sunt acolo, sunt la muncă, dar încerc să îmbin munca cu plăcutul. Obișnuim, de altfel, să rămânem după ce terminăm filmările, să rămânem într-o minivacanță acolo, să ne bucurăm de… să ne relaxăm, pentru că e… Nu numai eu, toți colegii! La un moment dat, mulți dintre ei se împrăștie. Pleacă pe nu știu unde… Încercăm să ne relaxăm și să ne bucurăm de locuri”, a spus prezentatorul.
El a vorbit și despre sezonul trecut al emisiunii, spunând că, deși a fost un fenomen, nu consideră că a fost cel mai bun. Mai mult, fiecare sezon a avut farmecul lui și i-a plăcut fiecare în parte, mai ales prin prisma oamenilor și a experiențelor trăite. Prezentatorul a spus că munca a fost aceeași, însă anul trecut a fost vorba de foarte multă promovare în mediul online din partea fanilor emisiunii, motiv pentru care s-au viralizat anumite scene mult mai rapid. Cât despre sezonul actual, Radu Vâlcan spune că este „diferit, intens, puternic”.