Povestea de viață a artistei Amy Winehouse. Au trecut 10 ani de la moartea ei

De Adelina Duinea, pe

Amy Winehouse s-a stins din viață la doar 27 de ani, în data de 23 iulie a anului 2011, în urma intoxicării cu alcool. Solista avea o alcoolemie în sânge de 416 mg per 100 ml, de peste cinci ori mai mare decât limita legală de alcoolemie la volan în Anglia.

Povestea de viață a artistei Amy Winehouse. Au trecut 10 ani de la moartea ei

Fiica unui șofer de taxi și a unei farmaciste, cântăreața de muzică soul și-a petrecut copilăria în suburbia Southgate din capitala Angliei. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă, mulți dintre unchii din partea mamei sale fiind cântăreți profesioniști de muzică jazz.

La 12 ani, Amy este admisă în cadrul prestigioasei Școli de Teatru Sylvia Young. Până să împlinească 16 ani, însă, artista este exmatriculată din cauza atitudinii sale și a deciziei de a-și pun cercel în nas.

Povestea de viață a artistei Amy Winehouse. Au trecut 10 ani de la moartea ei

Amy a semnat primul ei contract cu o casă de producție la vârsta de doar 19 ani. Un an mai târziu, în 2004, albumul ei de debut, Frank, a ajuns în top 3 în clasamentele britanice. Nu era talentată doar vocal, ci și compunea, adesea vorbind în piesele sale despre propria-i viață.

Într-una dintre aparițiile sale, Amy își cunoaște viitorul iubit, devenit ulterior fost soț, dependentul de substanțe interzise Blake Fielder-Civil (39 de ani). Din pricina relației lor, artista a căzut pradă dependenței de droguri și alcool.

Citește și:

Fotografie rară cu soțul Juliei Roberts! Perechea a aniversat 19 ani de mariaj

Miley Cyrus, show lipsit de inhibiții la deschiderea unui resort de lux din Las Vegas

Bill Cosby, eliberat din închisoare deși a fost condamnat pentru agresiune sexuală

După ce Blake a părăsit-o, Amy a vorbit despre povestea lor de dragoste în versurile albumului Back to Black, album onorat cu 5 premii Grammy. După un an și 6 luni de la despărțire, Amy și Blake se împacă. Se căsătoresc în 2007, însă divorțează în 2009.

Tot în 2009, Amy fondează propria casă de discuri, Lioness Records, pentru a-și susține fina, Dionne Bromfield, atunci în vârstă de 13 ani. Denumirea „Lioness” [Leoaica] a avut o puternică semnificație pentru solistă, fiind alintul bunicii sale, Cynthia, pentru ea.

Cea mai cunoscută piesă a ei, Rehab, vorbește despre încercările eșuate ale tatălui și managerului ei de a o interna într-o clinică de dezintoxicare. „Mă plimbam cu Mark Ronson, care-mi produsese albumul precedent, și pur și simplu am cântat refrenul cu voce tare.

Mark a râs și m-a întrebat cine l-a compus pentru că i-a plăcut. I-am spus că doar ce l-am inventat, dar că povestea e reală, iar el m-a încurajat să-l transform într-o piesă. Mi-a luat 5 minute, n-a fost dificil”, mărturisea Amy la vremea aceea.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!