Oase, primele declarații din Filipine: Va fi „bombă cu ceas”

De Oana Savin pe
Oase se află în această perioadă în Filipine, unde filmează pentru cel de-al treilea sezon Asia Express, show difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor. Din postura de coprezentator, reality-show-ul pare complet altceva pentru el.

Anul trecut pe vremea asta eram și eu concurent și nu-mi vine să cred ce trăiesc în aceste momente. Mă tot gândesc cum am ajuns din Pantelimon în Filipine, ucenicul Ginei Pistol în Asia Express. Mi se pare incredibil. În plus, abia acum realizez ce înseamnă producția acestui show, câți oameni sunt în spate, ce desfășurare de forțe, e ceva ireal. Cât am fost concurent nu am realizat lucrurile astea, eram mereu pe fugă, eram doar noi cu operatorul și reporterul, era greu să îmi imaginez câți oameni muncesc pentru fiecare misiune pe care noi trebuie să o facem”, a povestit Oase.

Oase, primele declarații din Filipine: Va fi „bombă cu ceas”

Când vine vorba de noul sezon, Oase este convins că va fi “bombă cu ceas”.

Perechile sunt foarte diferite. E greu să îți dai seama cine și în ce fel va evolua, se pot întâmpla tot felul de surprize în fiecare clipă. Eu, ca fiecare dintre noi, aveam niște așteptări, credeam că pot să îmi dau seama cât de cât cum se vor descurca, dar nimic din ce credeam eu nu se potrivește cu realitatea. Bine, cam așa stau lucrurile tot timpul în Asia Express! Cred că dacă eram în cursa asta ieșeam primul”, a adăugat el.

În ceea ce privește programul pe care îl are acum, Oase nu și-a pierdut entuziasmul.

Chiar dacă rolul meu este altul, tot la 4-5 dimineața mă trezesc pentru că ăsta este și ritmul întregii echipe. Toată lumea este în cursă. La București mi-e greu să mă trezesc și la 7, dar bucuria că mă aflu aici abia mă lasă să dorm. Probabil mai încolo voi leșina de somn… (râde)”, a completat acesta.  

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro