Oana Roman, replică dură după ce a fost jignită în mediul online: „E plină țara asta de fete tinere cu reale probleme de echilibru psihic”

De Unica.ro, pe

Oana Roman (46 de ani) nu este străină comentariilor negative din mediul online. Recent, vedeta TV a publicat pe Instagram un mesaj primit în privat, alături de o replică dură.

Oana Roman, replică dură după ce a fost jignită în mediul online: „E plină țara asta de fete tinere cu reale probleme de echilibru psihic”

„Atunci când nu primești răspuns și devii agresiv pentru că ai tulburări mentale. Din păcate, e plină țara asta de fete tinere cu reale probleme de echilibru psihic. Și online-ul are o mare vină, pentru că unii oferă o imagine atât de falsă a unei vieți perfecte care, de fapt, nu există”, a scris Oana Roman pe Instagram.

„Foame în gât, de muncit nu mai muncești și tu? Tot din pomană trăiești?”, i-a scris respectiva persoană. Anterior, aceeași urmăritoare îi scria Oanei: „Merită? Seară bună și mulțumesc! Aștept un răspuns, dacă recomanzi, tu fiind fată faină!”.

Oana RomanIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 9)

Oana s-a luptat, se luptă și probabil se va mai lupta și în viitor cu bullying-ul și hate-ul online, căci nimeni nu este imun acestuia.

„25 de ani cât am fost eu călcată în picioare pentru că eram grasă, nimeni nu a reacționat. 25 de ani ați tăcut, nimeni nu a sărit în sus și nu a zis nimic. (…) Era mișto, pentru că toată lumea o călca în picioare pe Oana Roman, era amuzant.

Și nu numai eu am fost așa. Am fost jignită ani la rând de bărbați, dar și de femei. (…) Nu e corect. Ce a spus omul ăla este o mizerie fără margini”, mai spunea Oana în iulie 2022, în urma afirmațiilor sexiste ale lui George Buhnici.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Oana Roman a spus ce relație au acum părinții ei, Mioara și Petre Roman

În martie 2021, în podcastul lui Mihai Morar, Fain & Simplu, Oana a spus că singurul lucru care a ajutat-o să depășească perioadele dificile din viața ei a fost terapia.

„Terapia m-a ajutat foarte mult. (…) Nu se poate fără, din păcate, (…) oricât de puternic ai fi. (…) Nu medicamente, terapie! Este vitală. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu este o rușine, nu este un lucru rău. E ca orice altă boală. (…) Există această mentalitate în România că a merge la psihiatru înseamnă că ești nebun, nu. Și nu este o rușine. (…) Totul este un exercițiu, de respirație, un exercițiu mental pe care trebuie să-l faci pentru a putea gestiona astfel de momente”, a spus.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Marius Elisei, gest romantic pentru Oana Roman: „O surpriză extraordinară”

Deși terapia a ajutat-o enorm, Oana a admis că încă mai „are de lucrat” fiindcă situațiile dificile s-au înmulțit în ultimii ani.

„Cel mai mare defect al meu este că eu pot. Lumea zice: «Lasă că tu poți. (…) Tu ești puternică». (…) Îmi doresc uneori să fiu mai puțin puternică pentru ca altcineva să fie puternic lângă mine”, a completat.

Oana Roman și Marius Elisei formează un cuplu de mai bine de 9 ani. Au divorțat la notar în februarie 2021 și s-au împăcat în vara aceluiași an. Împreună au o fiică, Isabela Maria, în vârstă de 8 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!