Celebra ispită Oana Monea de la Insula Iubirii a trecut prin clipe de coșmar din cauza unui șoc puternic pe care l-a suferit. Celebra blondină a vorbit despre una dintre cumpenele vieții sale și cum a reușit să rezolve diagnosticul primit de la medici. Se pare că totul a avut legătură cu un șoc puternic, lucru care i-a declanșat acest răspuns al organismului.
Oana Monea, de urgență la spital după ce a suferit o semipareză
Oana Monea este una dintre cele mai apreciate prezențe din vila băieților de pe Insula Iubirii. Elegantă, matură, calmă și blândă, blondina este o apariție care îi intrigă pe bărbații din vilă.
Vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre un episod mai puțin plăcut din viața ei. Ea a ajuns la spital după ce a suferit o semipareză în trecut, totul pornind de la locul de muncă.
Oana Monea a vorbit cu fanii ei de pe rețelele sociale despre ce se întâmplă în viața ei și într-un moment de vulnerabilitate autentică și curaj, blondina le-a spus acestora cum a trecut peste una dintre cele mai grele momente ale vieții sale. Mai exact, ea a suferit un șoc puternic în urma căruia a rămas cu o semipareză.
„Mi-e foarte greu să recunosc chestia asta, dar vă zic într-un moment așa, ca să înțelegeți că, pe lângă faptul că ne vedem printr-un ecran, suntem cu toții oameni. Iarna trecută, din cauza unui șoc, eram în vacanța de Crăciun, eram în recepție, am avut un șoc la muncă, și din cauza acelui șoc … eram singură, nu era nimeni acolo să mă poată consola, sau cu care să pot sta de vorbă, am făcut o ușoară semipareză, am fugit la medic și după două săptămâni de tratament am fost mai mult decât ca nouă, m-am simțit excelent de bine și întâmplarea asta m-a făcut să particip din nou la Insula Iubirii, faptul că am trecut printr-o ușoară depresie și o ușoară semipareză din nou, după aproape 11 ani.”, a dezvăluit Oana Monea.
Din fericire, cu tratament, lucrurile au revenit la normal, iar Oana s-a refăcut complet. Totuși, după acest episod din viața ei, blondina a decis să participe din nou la Insula Iubirii.
Oana Monea are propria afacere
Ispita supremă muncește din greu pentru visul ei. Oana Monea are un salon de cosmetică și oferă cursuri de specializare în dermopigmentare.
Pe plan profesional, vedeta este mai mult decât împlinită, deși muncește din greu, însă lucrurile nu stau la fel și pe plan romantic. Ea a avut două relații serioase, însă care nu au avut un final prea fericit.
Pe lângă afacerea pe care o are, Oana câștigă bani și din aparițiile televizate la Insula Iubirii. Ea a vorbit despre cât câștigă de la Antena 1.
„Merită financiar să mergi la «Insula iubirii. Chiar merită destul de mult. Sincer, pe lângă faptul că îți faci promovare, câștigi și foarte, foarte bine. Ești în vacanță, e și o experiență… poate, dacă e ca la Loto, pleci și cu un bărbat acasă. Poate, cine știe. Dar, da! Financiar se câștigă foarte bine. Așa că, aveți drum liber”, a declarat Oana Monea într-un live pe TikTok, care a fost distribuit de unul dintre fanii show-ului.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.