Nicki Minaj a devenit mamă pentru prima oară

De Adelina Duinea, pe

Nicki Minaj (37 de ani) a devenit mamă pentru prima oară. Rapperița a dat naștere miercuri, 30 septembrie, confirmă E! News.

Nicki Minaj a devenit mamă pentru prima oară

Nicki și soțul ei nu au dezvăluit nici sexul, nici numele bebelușului lor. Rapperița și-a confirmat sarcina în luna iulie a anului acesta.

În imaginile publicate atunci, Nicki este surprinsă în mai multe costume de baie, purtând peruci colorate și tocuri foarte înalte.

Nicki Minaj a devenit mamă pentru prima oară

La scurt timp de la anunțul sarcinii, artista le-a mulțumit fanilor ei pentru urările de bine.

„Iubire. Mariaj. Purtarea unui copil în pântec. Sunt extrem de nerăbdătoare și recunoscătoare”, a mai scris solista, în mediul online.

Acesta este primul copil al vedetei rap cu soțul ei Kenneth Petty. Perechea a dezvăluit că s-a căsătorit în luna octombrie a anului trecut, după puțin peste un an de relație.

Fanii perechii știau însă că aceștia se căsătoriseră civil încă din luna iulie, cu două luni înainte de a face informația publică.

Rapperița se vede renunțând la muzică pentru a se dedica vieții de familie

„Cred că în sfârșit am ceea ce îmi doream, pură fericire”, declara Minaj în trecut.

„Mi-a fost foarte greu să ating această fericire. Acum că sunt fericită, nu vreau să compromit acest sentiment pentru nimeni și nimic în lume.”

În trecut, artista mărturisea că abia așteaptă să devină mamă și că este dispusă să renunțe la cariera ei pentru a-și realiza acest vis.

„Am decis să mă retrag și să întemeiez o familie”, a scris artista în mediul online, în septembrie 2019.

În luna mai a anului acesta, Nicki mărturisea că experimentează greață și că merge non-stop la toaletă, urmăritorii ei bănuind că este însărcinată.

Cu toate acestea, artista a refuzat să confirme vestea, iar când i-a fost cerută o fotografie cu burtica, a răspuns: „Mda, în câteva luni. Lumea nu este încă pregătită”.

Înaintea actualei sale relații, Nicki a format un cuplu cu Meek Mill. Fosta pereche s-a despărțit în anul 2017. Înaintea lui Mill, artista a avut o relație de lungă durată cu Safaree Samuels.

Foto: Instagram

Citește și:

Ce spune Alina Pușcău despre relația cu Vin Diesel: „Un prieten minunat. Ținem legătura”

Jennifer Aniston și-a dorit să se retragă de pe micul ecran. Ce alt job crede că i s-ar potrivi?

Meghan Markle a vorbit despre viața în izolare alături de Prințul Harry și de fiul lor

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro