Când toată lumea credea că Miley Cyrus şi-a găsit în sfârşit fericirea în braţele recentului ei iubit, noi probleme apar la orizont: părinţii lui Patrick Schwarzenegger nu o plac şi nici nu vor să audă de o relaţie a fiului lor cu artista.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Actorul Arnold Schwarzenegger şi fosta sa soţie, Maria Shriver, nu sunt de acord cu relaţia dintre fiul lor Patrick şi cântăreaţa Miley Cyrus, considerând că aceasta are o influenţă negativă asupra lui. „Maria l-a avertizat pe Patrick că Miley ar putea deveni o influenţă negativă şi nu vrea ca fiul ei să se îndrepte spre un drum greşit”, a declarat o sursă apropiată familiei, care susţine că nici Arnold Schwarzenegger nu este de acord, întrucât nu îi place faima pe care o are Miley şi nu îşi doreşte acest tip de relaţie pentru fiul său.
Cântăreaţa americană Miley Cyrus are de câteva luni o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger, cei doi fiind fotografiaţi, în noiembrie, în timp ce se sărutau în public, la un meci de fotbal care a avut loc în Los Angeles, moment imortalizat într-un selfie şi de Patrick.