Meghan Markle și Prințul Harry nu s-au căsătorit înaintea nunții regale

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Miercuri, 17 martie 2021, 17:47

Pe 7 martie 2021, CBS a difuzat interviul controversat pe care Meghan Markle (39 de ani) și Prințul Harry (36 de ani) i l-au oferit jurnalistei Oprah Winfrey (67 de ani). În cadrul acestuia, cuplul a vorbit despre motivele din cauza cărora s-au separat de familia regală britanică.

Printre multe altele, Meghan a dezvăluit că ea și Harry s-au căsătorit în secret înaintea nunții lor din mai 2018. Fosta actriță a declarat că ea și Harry și-au spus „DA!” cu trei zile înaintea nunții.

„L-am sunat pe arhiepiscopul Justin Welby și i-am spus: «Uite, chestia asta, acest spectacol, este pentru lume, dar noi vrem ca uniunea noastră să fie între noi»”, a povestit Meghan.

Meghan Markle și Prințul Harry nu s-au căsătorit înaintea nunții regale

„Jurămintele înrămate în camera noastră sunt din ziua în care am fost doar noi doi și arhiepiscopul în grădina din spatele casei”, a mai spus Meghan. „Doar noi trei”, a completat Harry.

Meghan Markle și Prințul Harry nu s-au căsătorit înaintea nunții regale

Declarațiile Ducesei de Sussex au fost negate de unul dintre preoții Bisericii Anglicane. Potrivit acestuia, „nicio nuntă nu a avut loc”.

O sursă din cadrul Bisericii Anglicane a mărturisit: „Justin a avut o discuție cu perechea în grădina lor despre nuntă, dar vă pot asigura că nicio nuntă nu a avut loc înaintea celei transmise live”.

„Justin nu oficiază nunți private”, a mai spus o altă sursă. „Meghan este din America, nu înțelege”, a încheiat. Regulile bisericii în privința nunților sunt foarte stricte. Cel puțin doi martori trebuie să fie prezenți la ceremonie pentru ca aceasta să fie validă și legală.

Mariajul trebuie să fie solemnizat de un membru cleric în biserică sau într-o locație specificată într-o licență specială. Această locație poate fi un spital, o capelă sau o catedrală.

Totodată, biserica permite oricui să intre în clădire atunci când are loc ceremonia pentru a permite „obiecții valide împotriva mariajului”. O sursă citată de The Telegraph a declarat că arhiepiscopul „probabil doar s-a rugat cu ei”, deci nu i-a cununat, de fapt.

Meghan și Harry s-au căsătorit după jumătate de an de la logodna lor din noiembrie 2017. Relația lor începuse cu un an în urmă, în 2016. După un an de la nuntă, în mai 2019, Meghan și Harry au devenit părinții unui fiu, Archie Harrison (1 an și 10 luni).

În prezent, actrița este însărcinată cu al doilea copil al cuplului, o fiică. „Este fetiță”, a spus Harry. „Să avem un fiu și o fiică, ce ne-am putea dori mai mult? Avem familia noastră, știi, noi patru și cei doi câini ai noștri. Este grozav”, a continuat.

Foto: Profimediaimages.ro; Hepta.ro

Sursă: Express.co.uk

Citește și:

Ce părere are Kate Middleton despre incidentul care a făcut-o pe Meghan Markle să plângă

I-a confiscat Familia Regală actele lui Meghan Markle, așa cum ea a susținut? Care e adevărul

Ce părere are Prințul Charles despre interviul oferit de Meghan Markle și Prințul Harry

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!