I-a confiscat Familia Regală actele lui Meghan Markle, așa cum ea a susținut? Care e adevărul

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 12 martie 2021, 18:37

Duminică, 7 martie 2021, CBS a difuzat interviul controversat pe care Meghan Markle (39 de ani) și Prințul Harry (36 de ani) i l-au oferit jurnalistei Oprah Winfrey (67 de ani). În cadrul acestuia, perechea a vorbit despre motivele din spatele deciziei de a se separa de familia regală britanică.

Printre altele, Meghan a dezvăluit că, odată căsătorită cu Harry, familia regală i-a cerut să-și lase documentele în grija lor. „Când m-am alăturat familiei, aceea a fost ultima dată, înainte să ne mutăm aici (SUA), când mi-am văzut pașaportul, carnetul de șofer și cheile”, a declarat.

Actele lui Meghan Markle, confiscate sau nu de familia regală?

Ulterior, istoricul Robert Lacey a explicat pentru BBC motivul din spatele acestei decizii. „Meghan a trebuit să predea carnetul de șofer din rațiuni de securitate. Dacă ar fi condus de una singură, nu ar fi fost protejată”, a declarat Lacey.

I-a confiscat Familia Regală actele lui Meghan Markle, așa cum ea a susținut? Care e adevărul

În ceea ce privește pașaportul, decizia ar fi putut avea legătură tot cu siguranța, însă de această dată a documentelor. „Se presupune că documentele personale valoroase ale familiei regale sunt păstrate într-un seif sau în mai multe, sub supravegherea echipei de securitate de la Palat”, a declarat Robert Finch, președintele grupării pro-monarhiste The Monarchist League of Canada (Liga Monarhistă din Canada).

„A sunat de parcă se potrivea narativei lui Meghan că ar fi fost capturată și izolată, dar era ceva de rutină, probabil toate i-ar fi fost înapoiate în cazul în care ar fi vrut acest lucru”, a mai spus Finch.

Meghan Markle a călătorit singură în timpul sarcinii cu Archie

În interviul pentru Oprah, însă, Meghan a specificat că documentele nu i-au fost înapoiate decât când ea și Harry au făcut anunțul că se vor separa de familia regală. Autoarea Margaret Holder a mai spus: „Sigur că familia regală își dorea să țină pașaportul lui Meghan la loc sigur.

Dar nu este posibil ca ea să nu-l fi avut când a călătorit în New York [la petrecerea organizată de prietenele ei înainte de nașterea lui Archie], în Canada să-și viziteze prietenii, în Amsterdam și la Lacul Como cu George Clooney.”

Meghan și Harry au împreună un fiu, Archie Harrison, în vârstă de 1 an și 10 luni. În prezent, fosta actriță este însărcinată cu al doilea copil al perechii. În același interviu, cuplul a dezvăluit sexul bebelușului. În vara anului trecut, Meghan a pierdut o sarcină.

Foto: Profimediaimages.ro

Citește și:

Prințul William a răspuns acuzațiilor de rasism făcute de Meghan Markle

Prințul Harry a vorbit cu respect despre familia lui, dar limbajul corpului a spus altă poveste

Ce părere are Prințul Charles despre interviul oferit de Meghan Markle și Prințul Harry

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!