Maluma, mesaj pentru fanii din România înainte de concert

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 28 iunie 2018, 14:08
Maluma, artistul de origine columbiană care la doar 24 de ani, a reușit să cucerească lumea cu muzica și farmecul său, vine în România, iar pe 30 iunie va urca pe scena festivalului de muzică latino El Carrusel.

Cu doar câteva zile înainte de mult așteptatul eveniment, Maluma a ținut să le transmită un mesaj video fanilor săi din România: „Sunt foarte încântat să fiu, pentru prima oară, în România! Cred că va fi un show extraordinar, unde, sigur, ne vom distra de minune!“ – a transmis Maluma care a specificat totodată că va avea telefonul cu el pentru a face fotografii cu fanii săi.

Prima ediţie a festivalului de muzică latino El Carrusel va avea loc la Romexpo și se va desfășura între 30 iunie și 1 iulie. Alături de Maluma, pe scenă va urca și Luis Fonsi, interpretul celebrului hit Despacito, în a doua zi de concert.

Reprezentanții evenimentului au povestit pentru Antena Stars că Maluma a avut și câteva cerințe înainte de concert. Astfel, artistul își dorește să aibă în meniu mâncare tradițional românească, inclusiv prăjituri autohtone, dar și fructe și sucuri naturale. Totodată, acesta a specificat că vine în România fără iubita sa, fotomodelul Natalia Barulich. Andra a fost artista aleasă de Maluma pentru a fi special guest în concertul său.

Citește și – Antonia, glume și ironii dure la adresa lui Alex Velea

Citește și – Smiley a publicat o imagine de doliu și a plecat la Muntele Athos

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!