Kate Middleton a născut cel de-al treilea copil

De Unica.ro pe
Kate Middleton a născut cel de-al treilea bebeluş regal cu doar câteva zile înainte de aniversarea nunţii cu Prinţul William, din 29 aprilie.

Kate Middleton (36 ani), ducesa de Cambridge, a născut cel de-al treilea copil! Bebelușul este băiețel și cântărește 3.628 kg.

Casa Regală Britanică a anunțat că atât mama, cât și copilul se simt bine.

Vestea că ducesa a intrat în travaliu a venit la doar o zi după ce sora ei mai mică, Pippa Middleton (34), a anunțat că urmează să devină și ea mămică anul acesta.

Kate Middleton şi Prinţul William (35 ani) sunt căsătoriţi din 2011 şi mai au împreună doi copii – pe micuţul prinţ George (5 ani) şi pe prinţesa Charlotte (3 ani).

Printul George si Printesa Charlotte

Întreaga lume aştepta cu sufletul la gură naşterea celui de-al treilea bebeluş regal, după ce Palatul Kensington a anunţat în septembrie 2017 că ducesa este însărcinată pentru a treia oară. În anunţul de la acea dată scria doar că „atât Regina, cât şi cele două familii au primit vestea sarcinii cu mare bucurie”.

Spre diferenţă de primele două sarcini, când anunţul a venit mult mai târziu, Casa Regală Britanică a anunţat acum mai devreme faptul că ducesa e însărcinată, deoarece Kate suferă de o afecţiune destul de gravă, „hyperemesis gravidarum”, o formă de sarcină toxică, care provoacă greaţă şi vărsături severe în timpul sarcinii. Drept urmare, ea nu putea participa la toate evenimentele programate pe parcursul celor nouă luni.

Acum, că ducesa a adus pe lume și cel de-al treilea copil, întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare următorul eveniment important al anului, de la Casa Regală, mai exact nunta din mai a Prinţului Harry cu Meghan Markle!

Vezi şiCare este sportul preferat al Prințului George

Vezi şiCare a fost porecla lui Kate Middleton în școala generală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro