Jennifer Garner și John Miller s-ar fi despărțit, după doi ani de relație

De Unica.ro pe
Jennifer Garner și John Miller s-ar fi despărțit în urmă cu câteva luni, înainte ca în Los Angeles să se impună măsurile de izolare din cauza pandemiei de COVID-19. 

Frumoasa poveste de dragoste dintre Jennifer Garner (48 de ani) și John Miller (42 de ani) s-ar fi încheiat după doi ani. Se pare că au rămas prieteni și există șansa să reia legătura la un moment dat.

Citește online gratuit numărul de august al revistei Unica

„Ei s-au despărțit înainte ca în Los Angeles să se impună măsurile de izolare. Jen și John au rămas prieteni, așa că există o posibilitate ca ei să se împace în viitor, dar pentru moment relația lor s-a sfârșit”, a declarat o sursă pentru In Touch, potrivit Dailymail.com.

Jennifer Garner și John Miller s-ar fi despărțit, după doi ani de relație

Actrița a petrecut perioada de izolare alături de copiii ei, Violet (14 ani), Seraphina (11 ani) și Samuel (8 ani). Aceasta a fost văzută la plajă în Malibu atât în compania lor, cât și a lui Bradley Cooper și a fiicei acestuia, Lea De Seine, în vârstă de 3 ani. Pe cei doi îi leagă o frumoasă prietenie, care a început pe platourile de filmare ale serialului ”Alias”, în 2001.

Citește și: Jennifer Garner, desemnată cel mai frumos om din lume

Vestea că Jennifer Garner și John Miller,  CEO-ul companiei CaliGroup, nu mai formează un cuplu este una surprinzătoare, dat fiind faptul că surse din apropierea lor dezvăluiau în 2019 că relația dintre ei este cât se poate de serioasă și sunt atât de fericiți încât se gândesc chiar și la căsătorie.

Înainte de a se îndrăgosti de omul de afaceri, actrița a fost căsătorită timp de 10 ani cu Ben Affleck, dar s-au despărțit în 2015 și în 2018 au încheiat procesul de divorț. Și John Miller a fost căsătorit cu violonista Caroline Campbell, mama celor doi copii ai săi.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro