Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Jeff Bezos și iubita lui, Lauren Sanchez, s-au căsătorit sâmbătă, 28 iunie, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, în Veneția. Unele dintre cele mai mari vedete din lume au fost prezente la nunta care este considerată a fi evenimentul anului. Mireasa a purtat o rochie superbă, cu spatele plin de nasturi fini, creată de casa de modă Dolce&Gabbana.
Lauren Sanchez, noua soție a miliardarului Jeff Bezos, a purtat la nunta lor de vis din Veneția o rochie superbă, din dantelă, cu spatele gol, de la Dolce & Gabbana, evaluată la 500.000 de dolari.
Cei doi și-au unit destinele într-o ceremonie spectaculoasă la Veneția, pe insula San Giorgio Maggiore, ținuta miresei fiind inspirată de imaginea iconică a Sophiei Loren în filmul „Houseboat”. Rochia a fost realizată manual, cu detalii couture rafinate, mâneci lungi din dantelă și guler înalt.
După cununia religioasă, Lauren Sanchez s-a schimbat în două ținute: una pentru recepție și una pentru petrecerea de noapte. Fosta jurnalisă a ales o rochie inspiată de Rita Hayworth în „Gilda” și una semnată de Oscar de la Renta, cu 600 de metri de lanțuri și peste 175.000 de cristale aplicate manual.
La scurt timp după ceremonie, Lauren și-a schimbat complet imaginea publică: și-a șters istoricul de pe Instagram, păstrând câteva fotografii, una cu Jeff Bezos din ziua nunții și trei în care apare în rochie de mireasă.
Lauren Sanchez a purtat o rochie de la un brand românesc la petrecerea burlăcițelor
La petrecerea burlăcițelor, care a avut loc în urmă cu câteva zile la Paris, Lauren Sanchez a purtat o rochie creată de brandul românesc Murmur. La eveniment au participat mai multe vedete, printre care Kim Kardashian și Kety Perry.
„Suntem vizibili în America de foarte mulți ani, de prin 2012. Încă de la început am avut rochii purtate de Beyonce, Madonna, ele aflând de noi de la showroomul din Los Angeles. În acest fel ne-au cunoscut un număr foarte mare de stiliști de vedete foarte mari, printre care stilista viitoarei soții a lui Jeff Bezos. Echipa noastră am primit o cerere directă de la ea pentru petrecerea de burlăciță din Paris. Am trimis undeva la 15 ținute, din care s-a ales una. Ea cu siguranță a avut mai multe opțiuni de ținute, dar pentru apariția publică cu toate celebritățile lângă ea, de la Kim Kardashian la Katy Perry, a ales să ne poarte Murmur. Cumva a fost dintre ținutele cei mai spectaculoase pe care le-a ales”, a declarat Alexandra Marinescu, Sales & Marketing Manager, pentru Fanatik.
Toate invitatele la petrecere au purtat ținute albe, toate create de Murmur.
„A fost cererea pe ținute albe. Și-a dorit să meargă pe estetica brandului, cu accente foarte puternice pe piese feminine. Semnătura noastră merge pe materiale satinate, pe zona de cupe cu detalii mici de retro. Adică au căutat o estetică feminină, clepsidră, care să-i avantajeze corpul. Ținuta aleasă este una dintre piesele noi în line-up, adică nu am creat ceva special pentru ea. Sunt niște produse pe care noi le avem și în magazin și pe site. Cererea a venit astăzi, să zicem, pentru 15 ținute, care să fie livrate mâine în New York. Deci am avut cererea de pe o zi pe alta”, a mai spus reprezentanta Murmur.
Ținuta, formată dintr-o fustă creion din satin cu șireturi laterale și un top inspirat de corsetele anilor 50, a respectat tema „alb imaculat” a petrecerii. Rochia lui Lauren Sanchez cu care a impresionat la petrecerea burlăcițelor, costă 3.000 de lei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la nunta lui Jeff Bezos cu Lauren Sanchez, în Veneția