Home > Vedete > Irinel Columbeanu, criticat de un celebru pensionar după ce Irinuca l-a scăpat de datorii: „A petrecut cu femeile, trebuia să pună bani și la saltea”
Irinel Columbeanu, criticat de un celebru pensionar după ce Irinuca l-a scăpat de datorii: „A petrecut cu femeile, trebuia să pună bani și la saltea”
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Irinel Columbeanu a ajuns într-o situație extrem de dificilă. Fostul afacerist în vârstă de 68 de ani stă acum la căminul de bătrâni din Ghermănești în care a stat și tatăl lui, însă pe datorie. Patronul azilului îl lasă pe Columbeanu să stea acolo până la finalul zilelor, iar asta pentru că pensia încasată de fostul milionar nu îi ajunge să îi acopere șederea și toate cheltuielile lunare.
Irinel Columbeanu, criticat că nu și-a pus bani deoparte
Fostul milionar a fost aspru criticat de nimeni altul decât Ion Lăceanu, celebrul solist de muzică populară. Acesta are 89 de ani și în urmă cu 4 ani, după ce i-a murit soția, a decis să se mute într-un azil din Capitală.
Ion Lăceanu a avut grijă să își asigure o bătrânețe liniștită. Și-a pus bani deoparte și a avut grijă să lucreze cu contract și carte de muncă, pentru a beneficia de pensie. El se descurcă cu 3.000 de lei pe lună și spune că are și ceva bani puși deoparte.
„Am o pensie bună și am mai pus și ceva deoparte, n-am restanțe la azilul din București unde locuiesc. Nu fiul meu m-a lăsat aici, eu am dorit să vin, ca să socializez cu cei de vârsta mea, am și probleme de sănătate, iar aici avem medici, se îngrijesc de mine, sunt un răsfățat, avem și mâncare foarte bună, nu mă plâng de nimic. Am bătrâneți liniștite”, a spus Ion Lăceanu pentru Click!.
El a fost șocat să afle că Irinel Columbeanu are datorii la căminul de bătrâni.
„Lui Irinel Columbeanu i-a plăcut viața, știe toată lumea, a iubit femei frumoase, a cheltuit cu ele, iar multe l-au uitat, acum, la greu, când a pierdut toți banii. Am aflat că Irinuca, fata lui, i-a mai achitat din datorii, la numai 18 ani muncește și pentru el.
Ar fi trebuit să pună bani deoparte, la saltea, și pentru bătrânețe, care e foarte grea. Are noroc că o are pe fata lui, un suflet nobil, dar ce făcea dacă n-avea deloc copii? Nu și-a asigurat viitorul, a făcut și investiții nefericite. Tot săracul pune deoparte, că știe că n-are cine-l ajuta”, a spus artistul.
Patronul azilului în care stă Columbeanu, dezvăluiri
Ion Cassian, directorul azilului în care stă Irinel Columbeanu a dezvăluit recent că Irinuca i-a plătit datoriile tatălui său.
„Irinel este cu mult mai vesel, are o stare de spirit bună, după vizita fiicei lui, Irinuca, în România. Ea a venit aproape zilnic, aici, la azil, au stat mult de vorbă, au o relație strânsă. De altfel, el a crescut-o singur, după plecarea Monicăi Gabor în America.
A investit în educația ei, la școli cu taxă, a avut mare grijă de ea, să nu-i lipsească nimic. Iar acum, la greu, Irinuca îi întoarce binele. I-a mai acoperit din restanțele la azil, îi va mai trimite bani și din America, din banii câștigați și munciți de ea”, a spus directorul azilului pentru aceeași sursă.
Se pare că pensia fostului milionar ajunge la aproximativ 2.000 de lei, însă și băncile îi mai opresc din această sumă, din cauza datoriilor.
„Mai are însă și datorii la bănci, nu poate acoperi toată taxa la azil. La noi, la căminul de bătrâni din Ghermănești, taxa e cuprinsă între 4.500 și 7.000 de lei, sunt diferite, în funcție de necesitățile pensionarilor”, a mai spus directorul azilului.
Irinuca l-a vizitat recent pe tatăl ei și a mărturisit că vrea să înceapă să facă bani. Ea a spus că se gândește să accepte oportunități de colaborare cu branduri din România pe social media, menționând că i-ar plăcea să facă acest lucru.