Îl mai ştii pe Saul Lisazo? Cum arată astăzi sex-simbolul telenovelelor

.
Este imposibil să nu ne aducem aminte de Saul Lisazo, actorul care a jucat în majoritatea telenovelelor transmise în România, și, totodată, unul dintre cei mai bine cotați actori din industria cinematografică de profi.

Saul Lisazo ne-a furat iremediabil inimile cu rolurile din Por tu amor (Pentru iubirea ta) și Tierra de Pasiones (Tărâmul Pasiunii), alături de îndrăgita Gabriela Spanic, dar și cu interpretările de excepție din Vivo por Elena (Trăiesc pentru Elena), alături de Victoria Ruffo, El rostro de la venganza (Gustul răzbunării), alături de Elizabeth Gutierrez, sau La jaula de oro (Cușca de aur), alături de Edith Gonzales, iar lista poate continua.

Saul Lisazo si Gabriela Spanic

Saul Lisazo și Gabriela Spanic

Saul este considerat un sex-simbol al Americii de Sud și nu de puține ori a fost comparat cu George Clooney și Richard Gere, cei doi având o înfățișare, dar și o atitudine asemănătoare. Saul Gustavo Lisazo Ozcoidi, pe numele său complet, este născut în Argentina, iar anul acesta va împlini 62 de ani, o vârstă care, însă, nu i se citește pe chip, cu atât mai mult cu cât a avut întotdeauna părul ușor cărunt și trăsăturile puternic accentuate.

Domingo reparador😂

A post shared by Saul Lisazo (@salisazo) on


Cu toate că ar părea un latin lover veritabil, Saul este căsătorit de 35 de ani cu aceași femeie pe care nu numai că o iubește și o respectă, dar cu fiecare ocazie o numește amor de mi vida (dragostea vieții mele), același apelativ pe care i-l adresează și fiicei sale. Împreună cu soția sa, fostul model Monica Viedma, Saul are doi copii, o fată, pe nume Paula Lisazo, în vârstă de 18 ani, și un băiat, Martin Lisazo, de 14 ani.

Saul Lisazo alaturi de familie

Saul Lisazo alături de soție și cei doi copii

Ceea ce mai puțin cunoaștem despre Saul Lisazo este faptul că înainte de a deveni actor, acesta a jucat fotbal de performanță, făcând parte din echipa Barcelonei, acolo unde, de altfel s-a și accidentat irecuperabil la genunchi. Acest fapt l-a împiedicat să mai profeseze și s-a îndreptat către modelling, timp în care a urmat cursuri de actorie. „Am simțit atunci că mi s-a terminat lumea, s-a sfârșit visul vieții mele, fără să știu că a fost, de fapt, cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în viață.” – a declarat Saul Lisazo într-un interviu acordat în urmă cu două luni pentru Miami TV.

Saul Lisazo, pe vremea cand era fotbalist

Saul Lisazo pe vremea când era fotbalist

Sex-appealul și talentul l-au recomandat și l-au propulsat în topuri, Saul jucând în peste 20 de telenovele, dar și în producții cinematografice de succes. Ultimul său film este o dramă inspirată după o poveste reală, Septiembre, un llanto en silencio (Septembrie, un strigăt în liniște).

Paul Lisazo, look pentru rolul din filmul

Saul Lisazo, look pentru rolul din filmul „Septembrie, un strig în liniște”

De asemenea, în ultimul său interviu, Saul Lisazo a spus că, deși are conturi pe toate rețelele sociale, -pe Facebook și Instagram deschise recent-, acesta nu se poate dezlipi de Twitter și nu înțelege în ruptul capului utilitatea celorlalte două:„Mi se pare că în loc să transmit ceva, sa scriu cuvinte, eu mă vând prin poze pe Instagram” – susține haiosul actor, care adaugă: „Cât despre Facebook, ce să spun, nu știu niciodată dacă trebuie să răspund cererilor de prietenie, dacă e bine să-i adaug pe oameni în lista de prieteni sau nu. Nu mă pot obișnui!”.

Citește și – Ți-o mai amintești pe Catherine Siachoque? Cum arată actrița de telenovele la 46 de ani

Citește și – Ți-l mai amintești pe Mario Cimarro? Este incredibil cum arată la 46 de ani!

Sursă foto: Facebook, Instagram, Twitter

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton