Gabriela Lucuțar și-a plănuit deja propria înmormântare. Cum va arăta marele eveniment și ce teamă are „Regina Întunericului”

.

Gabriela Lucuțar, celebra patroană a unei companii de pompe funebre, știe exact cum va arăta înmormântarea ei. Supranumită „Regina Întunericului”, aceasta a organizat funeraliile unor oameni extrem de importanți, inclusiv pe a lui Ion Iliescu. Totuși, chiar dacă știe exact ce face și cum stau lucrurile, Gabriela Lucuțar are o mare teamă legată de momentul în care va muri. Iată care este.

Gabriela Lucuțar, cea mai mare teamă legată de momentul morții sale

Gabriela Lucuțar știe exact cum vrea să arate propria înmormântare. Ea a devenit cunoscută odată  cu înmormântarea Ionelei Prodan, mama Anamariei Prodan. Ea a fost cea care a ajutat-o pe impresară în 2022 cu parastasul mamei sale, iar apoi, datorită celebrității, mai multe persoane publice au apelat la ea.

Ea a fost invitată în podcastul lui Giani Kiriță și a vorbit despre o teamă pe care o are cu privire la momentul în care ea însăși va muri. Aceasta a declarat că a vorbit deja cu persoanele care se ocupă de imaginea ei să vină și să o coafeze și să o machieze pentru a fi condusă pe ultimul drum.

Citește și: Ion Iliescu a fost înmormântat. Fostul președinte al României își duce somnul de veci în Cimitirul Militar Ghencea III, din București

„Vine vremea când eu voi muri. Toți vom muri, nu scăpăm niciunul. Se ocupă de mine cineva, nu pot să mă ocup eu, că ar fi perfect. Aș face cel mai bine. De asta îmi este foarte frică. Cine mă va face pe mine?

Pentru că întotdeauna mi-a plăcut să fiu aranjată. I-am și spus hairstylistului: „fii atent, eu te bântui. Când se va întâmpla, dacă nu-mi faci părul, dacă nu arăt bine, v-ați nenorocit toți.’

A zis: „Fără probleme, pe tine vin să te fac. Nu vreau să mă cauți’. Și dacă zice că: „să o fac la mișto’, nu, pentru că sufletul meu este acolo, energia mea. Când ieși pe gheață și ți-ai spart fațetele, să știi că eu am fost. Când peste o săptămână ți-a bubuit, eu am fost. Pentru că ei asta fac, dacă îi superi. Nu vrem să-i supărăm’, a povestit Gabriela Badea.

Ce spune despre coroanele de plastic

Recent, Primăria Arad a decis să interzică coroanele realizate din plastic, pentru a proteja mediul. Gabriela Lucuțar a spus că este complet de acord cu această decizie și spune că banii cheltuiți pe astfel de coroane ar putea fi donați familiei decedatului.

Citește și: Scene tulburătoare la priveghiul lui Ion Cernea. „Regina întunericului”, Gabriela Lucuțar, a leșinat la capelă

Ea a mai spus că omagiul nu constă într-o coroană de flori.

„Sunt total de acord! Omagiul nu constă doar într-o coroană de flori! Consider că cel mai reprezentativ omagiu este prezența la eveniment și empatia față de durerea prin care trece familia, oferită prin gesturi și prin cuvinte înduioșătoare și sincere!

Banii cheltuiți pe coroane ar putea fi oferiți familiei îndoliate, o înmormântare nu costă puțin și ar aprecia la fel de mult!

Citește și: Avocatul Gabrielei Lucuțar, prima reacție după ce polițiștii i-au făcut dosar penal: „Cred că aceste verificări de rutină ascund în spate un abuz”

Referitor la coroanele artificiale sunt total împotrivă, din mai multe considerente, în ceea ce privește mediul înconjurător, dar și pentru faptul ca sunt foarte dizgrațioase! Avem nevoie de timp, se pare, să înțelegem fiecare ce înseamnă, de fapt, plecarea sufletului și ce anume contează, de fapt, în aceste momente de grea încercare pentru noi toți!’, a menționat aceasta pentru Click!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton