Alessia, fiica cea mare a Amaliei Năstase, bursieră la o prestigioasă școală de arte din Paris

De Unica.ro, pe

Timp de șase ani, din 2004 până în 2010, Ilie Năstase (74 de ani) a fost căsătorit cu Amalia Năstase (44 de ani). Împreună au doi copii, două fiice, Alessia (17 ani) și Emma (13 ani).

Recent, fiica cea mare a perechii a primit o bursă de studii în cadrul Școlii de Design Parsons din Paris. Invitate în platoul emisiunii La Măruță, Amalia și Alessia au vorbit despre emoțiile de după aflarea rezultatelor.

Alessia, fiica cea mare a Amaliei Năstase, bursieră la o prestigioasă școală de arte din Paris

Alessia va începe cursurile în luna august a anului acesta. „Sunt la specializarea Fine Arts pe un program care se numește Media Art & Technology. (…) A fost destul de greu. Mi-am completat aplicația pe un program care ajută studenții să aplice la facultăți din America”, spus Alessia.

Alessia, fiica cea mare a Amaliei Năstase, bursieră la o prestigioasă școală de arte din Paris

Facultate este americană însă are sediu și la Paris. Școala de Design Parsons a fost absolvită de designeri celebri precum Marc Jacobs și Tom Ford. „A intrat în cameră la mine la 8 dimineața cu laptopul în brațe, urlând și plângând. Am zis că mor, că s-a întâmplat ceva. (…)

Ne-am uitat toți, am plâns toți. Și acum am pielea de găină când vorbesc. Îmi aduc aminte cât de impresionată am fost pentru că, știi, ca și părinte, îți spui: «Băi, poate exagerez eu, poate copilul meu nu e chiar așa cum zic eu». Dar uite că e mai mult decât ziceam eu că e”, a spus și Amalia.

Cum a reacționat Ilie Năstase când a aflat?

„Pe tata l-am sunat și i-am spus că am intrat. Era foarte fericit mai ales când a aflat că am și bursă. Nu știa ce să zică. Era șocat. Mai ales că, nu era vorba despre el, dar avea de-a face cu tenisul și s-a emoționat”, a mai spus Alessia.

Citește și:

Andreea Marin, primele declarații după ce hoții au încercat să-i jefuiască locuința

Olimpia Melinte, pregătiri pentru al doilea copil. Actrița va naște în aprilie 2021

Cu ce problemă de sănătate se confruntă actrița Doinița Oancea

Prima expoziție a Alessiei a fost dedicată tatălui ei, Ilie Năstase. Deși de mică a fost în repetate rânduri întrebată dacă joacă tenis ca tatăl ei, Alessia a găsit o cale să celebreze cariera sportivului printr-o pasiune proprie.

Cum și-a descoperit Alessia pasiunea pentru arte?

„De mică pictam și aveam un profesor cu care lucram în fiecare săptămână”, mai spunea Alessia în 2020. „Ea este stângace și toți copiii stângaci au dezvoltată mai mult partea asta artistică. (…) Nu îi place doar pictura, îi place tot ce înseamnă arta modernă”, a completat Amalia atunci.

„Inițial am vrut să mă duc spre fashion, dar am zis că nu este pentru mine și după am aflat despre fine arts. Practic am aflat că nu trebuie să aplic [ce știu] doar în picturi, ci și pe altfel de media. Atunci am știut exact”, a mai adăugat Alessia atunci.

Din anul 2010, Amalia formează un cuplu cu Răzvan Vasilescu alături de care, în 2015, a devenit mama celui de-al treilea copil al ei, un fiu, Toma.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!