EXCLUSIV! Cum și-a cunoscut Andi Vasluianu soția

De Mădălina Manole, pe
Pe Andi Vasluianu îl vedem la teatru, în filme românești și, din toamna aceasta, în serialul “Profu’”, la Pro Tv, iar în luna octombrie este unul dintre cei trei protagoniști de pe coperta Revistei Unica, alături de Smiley și Alex Dima.

Andi Vasluianu a oferit un interviu, în exclusivitate, pentru Revista Unica, în care, sub bagheta magică a Amaliei Enache, cea care în această ediție și-a asumat rolul de redactor-șef, ne-a dezvăluit amănunte din viața sa personală, detalii surprinzătoare despre ceea ce nu se vede nici pe scena teatrului și nici pe sticlă.

Andi Vasluianu este un bărbat asumat, integru și loial cu el înșuși, după cum chiar el afirmă, incapabil de compromisuri. Părinții săi divorțat când el avea 12 ani, așa că sora, mama și bunica i-au fost modele  în ochii lui. Bunica (Maia, așa cum azi o cheamă pe fiica lui), avea o forță extraordinară, era cea care putea să le facă pe toate, fiind în egală măsură și plină de blândețe, după spusele actorului: “Sora mea e modelul meu în viață, e cu doi ani jumate mai mare. Eu de la ea am învățat să citesc, noi mergeam singuri peste tot, tot începutul vieții mele e cu ea, mă ținea de mână, ea era totul meu. Ne știm atât de bine! Uite, noi doi ne-am trezit într-o dimineață și am început să povestim același vis. Dar fix acelasi vis, un vis despre bunicul, pe care noi nici nu l-am cunoscut, pe care îl așteptam în scara blocului și nu venea. Asta a fost maximum, să visam același vis!” – a mărturisit Andi Vasluianu în Revista Unica. (Aceasta nu este singura conincidență care ne-a frapat și veți vedea de ce spunem asta)

Andi Vasluianu

Acum, Andi Vasluianu, își trăiește visele cu soția, cu care are o fata și un băiat, în preajma cărora simte că inima i se deschide de-adevăratelea, fizic: “Nici n-am crezut vreodată că o să am așa noroc, să întâlnesc o femeie ca Laura. Nu știu ce poate să-și dorească un om mai mult, e exact cum am visat să fie. Feminitatea ei! Și încă ceva, noi suntem de 8 ani împreună și e la fel, nu s-a modificat nimic, nu s-a perimat nimic, niciun gest, de fiecare dată parcă o văd pentru prima oară, e intact totul după atâta timp. Și toată grija ei pentru noi, o face cu atâta naturalețe!”

Andi Vasluianu

Surprinzător și pentru noi, am asistat la o nouă coincidență în care Andi Vasluianu era personajul principal, de această dată alături de Alex Dima, celălalt protagonist al copertei Revistei Unica. Ei bine, asemenea jurnalistului, iată că, și Andi Vasluianu și-a cunoscut partenera de viață tot într-un aeroport, tot relaționat de o bancă: “Ne-am cunoscut întâmplător, eu făceam ceva pentru o bancă, țineam un speech și ea a fost omul pus să se ocupe de mersul meu la Cluj. Ea a întârziat, afară era foarte frig,era iarnă, iar pe scara avionului, bătea foarte tare vântul și eu i-am ridicat ușor gulerul de la palton. Mai târziu ea mi-a explicat că se uita atent la mine pentru că a observant că am o ureche mai mare decât cealaltă (râde)”. – a dezvăluit, în exclusivitate, Andi Vasluianu în Revista Unica.

Mai multe dezvăluiri din viața actorului Andi Vasluianu în numărul de octombrie al Revistei Unica!
Sursă foto: UNICA/Oltin Dogaru
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!