Elena Chiriac, atacată de Xonia. Sportiva a nominalizat-o pe solistă pentru eliminarea de la Survivor România 2022

De Unica.ro, pe

În prima săptămână a competiției Survivor România 2022, Faimoșii și-au pierdut unul dintre coechipieri. Eliminată din competiție, Xonia și-a atacat una dintre fostele colege. Invitată în emisiunea găzduită de Zanni pe VOYO, cântăreața și-a exprimat opinia despre multipla campioană la Taekwondo Elena Chiriac, aflată în continuarea în Republica Dominicană.

Elena Chiriac, atacată de Xonia. Sportiva a nominalizat-o pe solistă pentru eliminarea de la Survivor România 2022

Xonia a declarat că nu s-a simțit apreciată de coechipierii săi și că a știut din prima clipă că Elena Chiriac nu a simpatizat-o. „Cred că Elena Chiriac a avut ceva cu mine. Se vede pe fața ei. Sincer, din punctul meu de vedere… Eu la proba de imunitate am stat 27 de minute în genuflexiuni. Oricine care face sport știe. S-a văzut. Tremuram. Nu puteam să mă mai țin. Nu s-a văzut, dar am avut niște emoții după… Știam ce urma. Eu cred că Elenei îi era frică de mine. Aveam aceleași punctaje”, a declarat Xonia.

Elena Chiriac, atacată de Xonia. Sportiva a nominalizat-o pe solistă pentru eliminarea de la Survivor România 2022

Xonia a ținut, însă, să le mulțumească susținătorilor ei pentru toate mesajele de încurajare pe care le-a citit la revenirea în țară. „Nu îmi place să manipulez. Sunt liniștită, sunt un om echilibrat. N-aș fi putut să fac nimic, să schimb păreri sau perspective”, a mai spus solista, potrivit Playtech.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Laura Giurcanu, aspru criticată de Andreea Tonciu, la Survivor România 2022. Ce a făcut modelul

Ce salariu are Dan Pavel, charismaticul prezentator Survivor România?

Ce înjurătură le-a adresat Blaze „Faimoșilor” de la Survivor România. De acolo a pornit scandalul

S-a aflat secretul! Una dintre concurentele de la „Survivor” a participat în trecut la emisiunea „Burlacul” – despre cine este vorba

În 2020, Elena a mai participat în competiția „Ferma”, difuzată tot la Pro TV. Tânăra a studiat actoria în Londra și a lucrat un timp în modelling.

Xonia are dublă cetățenie, română și australiană, fiind născută în Melbourne din părinți români. Piesa ei de debut, „Someone to love you”, a avut un succes moderat. Ulterior, solista a reprezentat Australia la Festivalul Cerbul de Aur. Impresionați de calitățile sale vocale, Universal Music România i-a oferit un contract.

În 2010, Xonia a colaborat cu Deepcentral la piesa „My beautiful one”, cea mai ascultată melodie din acel an, potrivit Media Forest.

Echipe Survivor 2022

12 FAIMOȘI: Andreea Tonciu, Cătălin Zmărăndescu, CRBL, Elena Chiriac, Emil Rengle, Laura Giurcanu, Otilia, Radu Itu, Robert Niță, Roxana Ciuhulescu, TJ Miles și Xonia.

12 RĂZBOINICI: Alexandra Duli, Alex Delea, Alexandru Nedelcu, Ana Dobrovie, Angela Forero, Blaze, Elena Matei, Ionuț Popa, Liviu Mihalca, Ramona Crăciunescu, Relu Pănescu și Ștefania Ștefan.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!