Ed Sheeran și-a întrerupt de două ori concertul pentru a merge la toaletă VIDEO

De Oana Savin pe
Cântărețul britanic Ed Sheeran și-a întrerupt de două ori un concert susținut de duminică seară la Cardiff, Marea Britanie, pentru a merge la toaletă.

După ce a interpretat piesa „Galway Girl” în fața a 60.000 de oameni, Sheeran a decis să informeze publicul că „trebuie să urineze” și se va întoarce într-o clipă, relatează Metro.co.uk.

Înțelegând problema artistului, fanii au așteptat cuminți ca acesta să se întoarcă, însă după alte trei piese și fix la jumătatea cântecului „Photograph”, a strigat: „Îmi pare rău Cardiff”, dând iar fuga la toaletă.

Citește și: Amal Clooney, declarație de dragoste surprinzătoare pentru soțul său, George Clooney

Se pare că oamenii adunați la concert l-au înțeles și de data aceasta și au aplaudat întoarcerea pe scenă a cântărețului. Mai mult, l-au ajutat să termine de cântat piesa întreruptă.

Cânt de la 14 ani și niciodată nu am făcut asta. Și acum o fac în fața a 60.000 de persoane”, a afirmat Ed Sheeran în timpul concertului.

Citește și: Costume de baie ieftine. Modele sub 100 lei

În prezent, Sheeran se află într-un turneu de promovare al celui mai recent album al său, „Divide”.

Edward Christopher „Ed” Sheeran este un cântăreț și compozitor muzical englez. Crescut în Framlingham, Suffolk, s-a mutat în Londra în 2008 pentru a urma o carieră muzicală. La începutul anului 2011 a lansat un album independent extins, „No. 5 Collaborations Project”, care a atras atenția unor artiști precum Elton John și Jamie Foxx. În acel an a semnat și colaborarea cu Asylum Records.

Albumul său de debut precum și partea sa extinsă din 2011, care cuprinde single-uri precum „The A team” și „Lego House”, a primit discul de platină de 5 ori în Regatul Unit. În 2012 a câștigat două premii BRIT pentru „Best British Male și British Breakthrough”.

“The A team” a câștigat premiul „Ivor Novello” pentru cel mai bun cântec și versuri. În 2012 Sheeran și-a început ascensiunea spre celebritate în Statele Unite. Și-a făcut apariția ca invitat pe cel de-al patrulea album intitulat ”Red” al lui Taylor Swift și a scris piese pentru formația One Direction. “The A team” a fost nominalizată pentru piesa anului la Premiile Grammy din 2013 unde a și realizat un duet cu Elton John în timpul ceremoniei.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro