Diana Pârvu, însărcinată în cinci luni și jumătate, a fost operată de urgență

De Oana Dinu, pe Ultimul update Miercuri, 30 decembrie 2020, 17:31
Diana Pârvu a fost operată de urgență, chiar înainte de Revelion. După ce a anunțat că este însărcinată, deși cu doi ani înainte a fost diagnosticată cu endometrioză, vedeta de televiziune a mai avut de trecut un hop.

Diana Pârvu, în vârstă de 35 de ani, fosta realizatoarea a rubricii „Codul Fericirii” din cadrul Ştirilor Kanal D, dar şi prezentatoarea rubricii Meteo, a anunțat de curând că este însărcinată cu primul copil. Finalul de an a venit cu mari emoții pentru vedetă. Odată cu înaintarea sarcinii, aceasta a întampinat alte greutăți.

“Colul meu a început să se scurteze și sarcina era pusă în pericol, deoarece colul este cel care ține sarcina. Așa că medicul a hotârât să facem o intervenție de urgență. Aceasta se numește cerclaj, practic se coase colul pentru a putea susține sarcina.”

Diana Pârvu recunoaște că această intervenție a speriat-o foarte tare

“Îmi era frica pentru copil, în primul rând, și apoi pentru mine. Am intrat în sală tremurând și cu lacrimi în ochi. Această intervenție presupune anestezie, te adoarme cu totul. Asadar a decurs excelent, mulțumită domnului doctor Ciprian Morariu, căruia vreau să îi mulțumesc.”

Diana Pârvu, însărcinată în cinci luni și jumătate, a fost operată de urgență

Totul e bine când se termină cu bine. Jurnalista spune că atât ea, cât și fetița sunt bine după această intervenție:

“Am plecat acasă la 3 ore după intervenție, dar  nu înainte de a vedea că e totul bine cu bebelina. Am făcut ecografie înainte să plec și era totul bine, se mișca, așa cum face de obicei, a luat în greutate și totul e perfect, acum”, a declarat vedeta.

Intră în GALERIA FOTO să vezi mai multe imagini cu Diana Pârvu de pe patul de spital.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro