David Pușcaș cere ajutor pe TikTok: „Nu pot să fac față singur!”

.

David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, a transmis un mesaj dureros pe TikTok. Într-un live, tânărul a vorbit despre dificultățile financiare cu care se confruntă, cerând ajutor de la urmăritorii săi. David a explicat că veniturile sale actuale nu îi permit să-și acopere cheltuielile lunare.

David Pușcaș cere ajutor financiar pe TikTok

David Pușcaș (29 de ani) a mărturisit că trăiește cu 2500 de lei pe lună, din care trebuie să-și achite chiria de 250 de euro, un credit bancar și utilitățile. Situația l-a determinat să solicite sprijinul fanilor săi, cerând suma de 56 de lei pentru a plăti factura la curent.

„Nu pot să fac față. Sunt singur pe lume. Fără mamă, fără tată, fără nimic. Eu nu pot să fac față cu 2500 lei, oameni buni. Am credit, am chirie de 250 de euro. Nu pot singur! Dar vreau să vă arăt că nu este nicio problemă. Acum vă rog doar PPC-ul, doar 56 de lei. Vă arăt poză, doar să plătesc curentul 56 de lei, să scap, dacă vreți să mă ajutați”, a spus David, conform sursei.

Citește și: Imagini din garsoniera în care locuiește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel: „Am pus luminițele astea de la pom pe pat”. Cum își plătește chiria, deși nu are loc de muncă

„Singur pe lume…”

Tânărul așteaptă răspunsul unui interviu de angajare, dar este sceptic că viitorul salariu îi va acoperi nevoile.

„Am fost astăzi la interviu și aștept până vineri și îl iau. Salariul pe care o să îl am, cred că puteți și voi să faceți calculele, sunt din București, singur pe lume…”, a adăugat el.

Citește și: Cum a reacționat David Pușcaș când a aflat că Luminița Anghel a rămas însărcinată cu fiul biologic, Filip: „El era foarte mare”

Luminița Anghel susține că David Pușcaș a fost dat afară din mai multe garsoniere

David Pușcaș trăiește pe cont propriu încă de la 18 ani. După ce a absolvit liceul, mama sa adoptivă, Luminița Anghel, i-a acoperit costurile pentru mai multe garsoniere în București. În podcastul „Acasă la Măruță”, artista a dezvăluit că fiul ei adoptiv a fost evacuat din trei locuințe închiriate. La un moment dat, pe fondul unor neînțelegeri, Luminița Anghel a decis să nu îl mai întrețină pe David.

Luminița Anghel susține că nu și-a mai dorit să locuiască împreună cu fiul ei adoptiv deoarece acesta ar fi manifestat comportamente agresive. Artista se temea că David ar putea să-i facă rău fiului ei biologic, Filip. Ea a relatat un episod în care susține că David ar fi aruncat o sticlă de parfum spre scoica în care trebuia să stea Filip. Recipientul s-ar fi spart în bucăți, însă bebelușul se afla în brațele bonei.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton