Dan Chișu, totul despre lupta cu cancerul de piele

De Oana Savin pe
Regizorul și producătorul Dan Chișu a fost diagnosticat de două ori cu cancer de piele, în două locuri diferite și a vorbit deschis despre lupta cu această boală.

Dan Chișu, cancer de piele. Care au fost simptomele

”La un moment dat am observat că după ce făceam baie, când mă ștergeam cu un prosop de bumbac, aspru, bun pentru un masaj, vedeam un semn de sângerare pe frunte. Mi s-a părut ciudat mai ales că nu avusesem vreun coș sau altceva”, își amintește Chișu despre primele simptome.

Cinci ani mai târziu, a apărut al doilea cancer de piele, care nu a fost o recidivă, ci un nou cancer, localizat într-un alt loc. ”Un coș care s-a închis, apoi s-a deschis, apoi s-a transformat într-o pată mică, roșie, care din când în când sângera”, spune Dan Chișu.

De ce a făcut Dan Chișu cancer de piele

Am făcut o emisiune la Realitatea TV, „Realitatea pe Mediterană” se numea, am cumpărat o barcă cu pânze, am pus câteva camere acolo și am stat vreme din 5 ani de zile, din mai până în octombrie, acolo. Am copilărit în zona Dunării, mergeam la plajă, fără rezerve niciodată, eram bun prieten cu soarele. Dar am păstrat acest obicei, prost, românesc, să mă dau cu cremă doar în prima săptămână, ca și când crema era doar ca să nu mă înroșesc. Iar imediat ce mă bronzam, mă opream de la folosit crema de protecție”, a povestit Dan Chișu pentru Life.ro.

Am aflat după aceea că acest carcinom bazo-celular este cea mai simplă formă de cancer de piele, dar, când am văzut niște fotografii cu ce se poate întâmpla dacă nu îl tratezi, am realizat că este important să intervin”, a subliniat regizorul, care a dezvăluit că și tatăl său a murit de cancer.

După prima experiență cu cancerul de piele, Chișu poartă în fiecare zi o șapcă pe cap, folosește creme speciale și a făcut tot posibilul să își protejeze pielea de soare.

În fiecare dimineață îmi inspectez pielea și îmi dau seama imediat dacă apare ceva. Așa l-am descoperit pe al doilea, un coș care s-a închis, apoi s-a deschis, apoi s-a transformat într-o pată mică, roșie, care din când în când sângera”, a precizat regizorul.

Acum, după al doilea diagnostic, aș zice că am mult mai mare grijă de mine, mă dau cu cremă de protecție și nu plec fără șapcă, iar dacă merg într-o zonă unde trebuie să rămân mai mult afară, la soare, mă dau cu crema de protecție”, a explicat Dan Chișu.

E ușor neplăcut pentru mine pentru că am senzația că această cremă îmi face fața sidefie. Mă tot întreabă oamenii dacă vin de la filmare, fiindcă par machiat. Este o cremă ușor reflectorizantă și dă senzația că ai pe față un strat de machiaj”, a mai spus el.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro