Nu ai mai vazut-o aşa! Andreea Marin, îmbrăcată urât şi cu mustaţa neepilată!

De Sandra S., pe

A primit un rol într-o comedie ce va apărea în luna noiembrie. De obicei este personajul pozitiv, însă de data aceasta va interpreta rolul negativ din film – o directoare crudă, rea şi cu mustaţă.
Andreea Marin Bănică este vedeta care va apărea în comedia Ho Ho Ho 2, ce va avea premiera pe 23 noiembrie, în România. Vedeta intră în pielea unui personaj negativ care, în mod surprinzător, dovedeşte a avea un mare lipici la cei mici. Andreea Marin joacă rolul directoarei unui orfelinat, o femeie dură, plină de frustrări, rigidă şi care îşi varsă frustrările pe cei din jur, scrie adpm.com.
Nu ai mai vazut-o aşa! Andreea Marin, îmbrăcată urât şi cu mustaţa neepilată!
Mi-a fost greu să intru într-un rol, înainte de toate. Asta deoarece nu sunt actriţă. M-a ajutat faptul că am avut deschidere, încredere din partea producătorului şi a regizorului şi am fost lăsată să improvizez destul de mult pe marginea scenariului. De exemplu, pentru a mă îndepărta cât mai mult de cea care sunt în viaţa reală, mi-am propus să am un corp aproape dublu„, a povestit Andreea Marin Bănică.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!