Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andreea Marin a trecut printr-o transformarea fizică impresionantă în urmă cu doi ani. După ce a reușit să slăbească peste 20 de kilograme, vedeta spune că obiectivul ei principal este acum să își mențină rezultatele și să aibă grijă de sănătatea sa pe termen lung.
Cum se menține Andreea Marin în formă după ce a slăbit 20 de kilograme
Invitată în emisiunea „Fresh by Unica”, Andreea Marin a povestit că sportul ocupă un loc important în programul său săptămânal și că ține post intermitent.
Pilates, secretul unui corp armonios
Vedeta a dezvăluit că merge la Pilates de două ori pe săptămână, fără excepție. „Sportul face parte din viața mea săptămânal, de două ori, e regulă. Nu lipsesc orice ar fi. Fac Pilates și am observat cât de frumos modelează corpul”, a spus Andreea Marin.
Rezultatele nu au apărut peste noapte. Transformarea s-a produs treptat, în decursul a doi ani, prin consecvență și disciplină. În plus, atunci când timpul îi permite, Andreea completează antrenamentele cu o sesiune de mișcare acasă, unde folosește banda de alergare. „În doi ani s-a întâmplat, pas cu pas. Caut să mai fac și acasă o dată, unde am bandă de alergare, pe lângă cele două sesiuni. Uneori îmi reușește, alteori nu”, a explicat ea.
Sauna și controalele medicale, parte din rutina de îngrijire
Pe lângă sport, Andreea Marin acordă atenție și recuperării și stării generale de sănătate. Vedeta spune că încearcă să meargă la saună cel puțin o dată pe săptămână, iar dacă reușește de două ori, cu atât mai bine. „Sauna este ceva ce caut să fac măcar o dată pe săptămână, e o curățenie în profunzime a corpului, să zic așa. Dacă pot de două ori e chiar mai bine.”
Totodată, aceasta subliniază importanța analizelor medicale periodice și a suplimentelor recomandate de specialiști. „Vitamine recomandate de medic, am grijă de sănătatea mea. E bine să-ți faci analizele (periodic – n.red.)”, a precizat vedeta, mărturisind că citește frecvent și despre longevitate.
Cum arată alimentația care a ajutat-o să slăbească și să se mențină
Andreea Marin consideră că alimentația este esențială pentru păstrarea rezultatelor obținute după slăbire. Vedeta nu urmează o dietă strictă, însă respectă câteva principii simple pe care le-a integrat în stilul său de viață. „Nutriția este foarte importantă, dacă tot am făcut acest efort și am slăbit frumos, peste 20 de kilograme, eu vreau să păstrez și de aceea am niște principii sănătoase pe care le urmez în continuare fără a ține dietă.”
Unul dintre secretele sale este moderarea porțiilor. „Nu fac excese. Mănânc mai puțin decât înainte, chiar simt că stomacul mi s-a micșorat.”
De asemenea, vedeta evită mesele foarte complexe și preferă să consume un singur fel de mâncare la o masă. „Caut să mănânc un singur fel la masă, nu trei feluri. Prefer, vorba nutriționistei mele, să mănânci două ciorbe. Dacă ți-a plăcut mult ciorba asta, mai mănâncă o porție, dar nu mai combina și cu altceva.”
Intermittent fasting și două mese pe zi
Andreea Marin a dezvăluit că a adoptat și postul intermitent, o metodă care a funcționat foarte bine în cazul ei. „De obicei două mese mănânc pe zi și cu o mică gustare. Eu am urmat acest fasting și mi-a fost de folos. Pentru mine a fost potrivit și mănânc între ora 12 și ora 19.”
Potrivit vedetei, acest program alimentar i-a schimbat complet organismul și a devenit parte din rutina sa zilnică. „Făcând lucrul ăsta, corpul meu s-a schimbat, e un alt stil de viață.”
Nu renunță la paste și dulciuri
Chiar dacă este atentă la alimentație, Andreea Marin spune că nu se privează de micile plăceri culinare. Îi plac pastele și, din când în când, își permite și un desert. „Nu mă abțin. De exemplu îmi plac pastele, caut paste integrale sau fără gluten, dar, o dată la ceva timp mănânc paste, gătite cât mai simplu, fără mari complicații.”
În ceea ce privește dulciurile, vedeta încearcă să reducă pe cât posibil consumul de zahăr și preferă să îl obțină din surse naturale. „Îmi place câte un dulce din când în când, dar caut zahărul să-l reduc aproape de 0. Îl iau din fructe.”
Urmărește emisiunea integrală pe canalul nostru de YouTube: