Cum arată fiul lui Reese Witherspoon la 16 ani

De Oana Savin pe
Întreaga lume o cunoaște pe Reese Witherspoon, celebra actriță care a jucat în filmul „Blonda de la Drept”. Însă nu mulți știu că aceasta are trei copii.

Reese (43 ani) a fost căsătorită de două ori, iar din aceste mariaje au rezultat trei copii: Ava, în vârstă de 20 de ani, Deacon, de 16 ani, și Tennessee James, care are 7 ani.

Miercuri, actrița a postat un mesaj pe Instagram, prin intermediul căruia i-a urat „la mulți ani” fiului ei mijlociu, Deacon, care a împlinit 16 ani. Tânărul are același păr blond și același zâmbet ca ale mamei sale. Mai mult, Deacon a moștenit chiar și ochii vedetei.

 

View this post on Instagram

 

Cheerio from the boys and I

A post shared by Deacon (@deaconphillippe) on

„La mulți ani acestui tip al cărui zâmbet strălucitor face ca fiecare să fie mai bună. Bun, plin de compasiune, isteric, fietenos și talentat. Sunt atât de norocoasă să am un fiu ca tine”, a scris Witherspoon pe rețeaua de socializare, alături de o imagine în care actrița apare alături de fiul ei.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro