Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Cântăreața Anahi Puente, fosta membră a trupei RBD, a revenit în centrul atenției pe rețelele sociale după ce a apărut un videoclip în care afișează un stil nou, care nu a trecut neobservat în rândul fanilor săi. Mulți au spus că vedeta ar fi bolnavă. Iată care este adevărul.
Anahi a împlinit 42 de ani în luna mai a acestui an. Recent, vedeta a postat câteva fotografii cu ea, iar fanii s-au arătat îngrijorați. În imagini, artista poartă o bluză verde din dantelă și un machiaj care îi evidențiază ochii albaștri. În timp ce unii dintre fani au remarcat că arată radiant și au lăudat felul în care își menține imaginea, alții au comentat despre silueta sa mult prea trasă prin inel, ceea ce a dus la reluarea discuțiilor privind starea ei fizică.
Comentariile au readus în atenție una dintre cele mai dificile perioade din viața lui Anahi, când s-a confruntat cu tulburări de alimentație precum anorexia și bulimia. Chiar artista a mărturisit că aceste probleme au început în adolescență, după ce un producător a presat-o să slăbească pentru a putea obține un rol principal într-o telenovelă.
În acea perioadă, artista ajunsese să petreacă zile întregi fără să mănânce, să-și limiteze dieta la un grepfrut sau chiar doar la gheață, pe lângă episoadele de bulimie care i-au afectat grav sănătatea, până în punctul în care a suferit un stop cardiac. Cu ajutorul terapiei și al familiei, a reușit să depășească acea etapă, iar povestea sa a devenit un exemplu pentru alte persoane care trec prin situații similare.
Colegul ei i-a luat apărarea în fața fanilor
La 42 de ani, Anahi continuă să atragă multă atenție la fiecare apariție publică sau postare pe rețelele sociale. Noul ei look a devenit viral în doar câteva ore.
Fostul membru al trupei RBD a sărit în apărarea lui Anahi, după ce aceasta a fost criticată pentru aspectul fizic. Unii cred că artista ar părea „bolnavă” în cele mai recente fotografii ale sale.
În mijlocul controversei, fostul membru RBD a fost întrebat despre acest subiect, arătându-și sprijinul față de colega lui, în ciuda faptului că nu mai sunt apropiați.
„Eu cred că lumea trebuie să se relaxeze… suntem cu toții oameni”, a declarat el într-o emisiune.
„Să se relaxeze, să-și trăiască viața, trebuie să fim cu toții fericiți. Le trimit multe sărutări”, a adăugat el,
În final, interpretul lui „Giovanni Mendez” din telenovela Rebelde a vorbit despre o posibilă reîntâlnire a trupei RBD, spunând că „speră” ca aceasta să se întâmple în curând.
„Eu sper că da, sper că da, dar dacă nu, e în regulă. Depinde de lume, de cum merg lucrurile. Adică… m-ați emoționat acum, pentru că văd că deja a sosit,” a încheiat el.