Cu ce se ocupă acum Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea

De Unica.ro, pe

În vara anului 2020, după 23 de ani de căsnicie, Alin Oprea (49 de ani), fostul solist al trupei Talisman, și soția lui Larisa dezvăluiau că s-au despărțit. În prezent, artistul formează un cuplu cu Medana Medaria.

Unul dintre motivele separării ar fi fost distanța, Larisa locuind în Londra, Anglia, alături de cei doi copii ai lor, Melissa (18 ani) și Adrian (21 de ani), care studiază acolo muzica.

Cu ce se ocupă acum Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea

La începutul anului acesta, fostul cuplu s-a reîntâlnit la tribunal. „Un om normal ar fi venit să ne salute. Este prea mult ceea ce cerem, un bună ziua. Tot timpul găsește motive pentru care să nu vorbească cu copiii.

Cu ce se ocupă acum Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea

Ne-a îmbolnăvit pe noi toți. Trebuie doar să dovedesc că merit numele de Oprea, în rest nu mai există martori și alte dovezi. Este foarte clar că nu mai avem cum să conviețuim împreună”, a declarat Larisa, la ieșirea din tribunal, în exclusivitate pentru Antena Stars.

„Ei n-au vorbit cu mine, eu mi-am dorit să vorbesc întotdeauna, n-am reușit niciodată. Nu mi s-a răspuns. Eu nu pot decât să le accept alegerile și să merg mai departe în felul meu.

Am de gând să mă prezint și să prezint toate măsurile și toate dovezile de care dispun, să avem cu toții parte de un proces din toate punctele de vedere. Să nu fie nimeni nedreptățit.

Vreau ca toată lumea să plece cu sufletul pe buze. În sufletul meu, procesul s-a încheiat. Eu sunt divorțat demult”, a spus Alin Oprea, tot în exclusivitate pentru Antena Stars.

Mai multe imagini cu Larisa găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Larisa a urmat Liceul cu Program Sportiv ,,Iolanda Balaș Sőtér” din Buzău, iar în prezent este antrenor personal. Așa se explică pasiunea pe care o are pentru sport, precum și silueta ei impecabilă.

Recent, Larisa a înregistrat un reportaj pentru Antena Stars. În dreptul a trei imagini publicate pe Instagram, Larisa a scris: „Soare, Antena Stars, antrenament în aer liber, oameni frumoși ‍♀️”.

Foto: Instagram

Citește și:

Reacția Reginei Elisabeta a II-a după interviul Ducilor de Sussex cu Oprah

Gina Pistol a născut o fetiță frumoasă și sănătoasă. Primele declarații ale lui Smiley

Ce a făcut Teo când un coleg de clasă i-a zis Maiei că este adoptată: „Era unul care o chinuia!”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!