Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Cristina Cioran se confruntă cu probleme după ce a născut a doua oară. Vedeta a trecut prin unele lucruri mai puțin plăcute, ca efect al unei sarcini. Mai exact, fosta prezentatoare Tv aproape a rămas fără păr de când l-a adus pe lume pe băiețelul său, în urmă cu șase luni. Cristina Cioran a vorbit deschis despre această problemă, spunând că a găsit și soluția care să o salveze.
Cristina Cioran a născut cel de-al doilea copil în urmă cu șase luni, iar la câteva luni de naștere, vedeta a observat că a început să îi cadă din ce în ce mai mult păr. Ea a spus că problema a început cam la 4 luni de la naștere și a observat că părul cădea din ce în ce mai mult.
”Voiam de mult să vă spun de o problemă cu care mă confrunt. După ce am născut, acum 6 luni, la câteva luni după, când avea bebelușul vreo 4 luni, a început să îmi cadă părul. A început să-mi cadă destul de mult, la un moment dat îmi făcusem un obicei din a-l pieptăna și parcă trăgeam tare de el să văd cât de mult cade”, a spus Cristina Cioran.
Căderea părului este normală printre femeile aflate în primele 5-6 luni de la naștere. Acest fenomen afectează aproximativ 50% dintre femei și este o formă comună de cădere temporară a părului care poate fi cauzată de o serie de factori care implică nașterea, tratamente medicamentoase, intervenții chirurgicale sau alte patologii pe care organismul le percepe ca traume fizice.
Creșterea și regenerarea părului, conform specialiștilor, va reveni în patru faze de-a lungul timpului.
Ce tratamente a încercat și care este cel mai bun
Cristina Cioran a dezvăluit că a încercat o mulțime de tratamente și proceduri cosmetice, însă niciunul nu s-a arătat prea eficient. Totuși, vedeta și-a făcut acasă propriul remediu, un amestec de uleiuri esențiale, care s-a dovedit a fi benefic pentru ea. Vedeta a ținut să împărtășească și cu fanii ei rețeta succesului: o combinație de ulei de rozmarin, oregano, busuioc și ulei de ricin.
”Am început să fac tot felul de tratamente cu uleiuri esențiale și am ajuns la concluzia că acel unei cu rozmarin, oregano, busuioc, ulei de ricin este cel mai bun și deși părul este destul de lung, el sărăcuțul s-a cam rărit așa, dar de când dau cu această combinație, că mă dau de vreo lună și ceva, e grozavă. Mă simt mult mai bine”, a mai spus Cristina Cioran.
Tatăl celor doi copii ai Cristinei Cioran are ordin de restricție
Cristina Cioran are o fetiță și un băiețel cu Alex Dobrescu, însă acesta avea ordin de restricție când i s-a născut băiețelul, pe 14 februarie anul acesta. Deși cei doi au avut o relație tumultuoasă, vedeta a anunțat, spre surpriza tuturor, că este însărcinată cu al doilea copil și că i-a oferit o nouă șansă lui Alex.
„O să poată să îl cunoască și să aibă grijă, el și acum mă ajută foarte mult. Dacă totul s-a schimbat în bine și pentru el, cumva toate lucrurile au început să meargă mai bine. Nici sarcina nu e foarte ușoară. După ce nasc se aliniază toate planetele”, povestea vedeta înainte de a naște cel de-al doilea copil.